Tag Archives: facultate

O portocala, un cantec si-o viata

Merg pe strada. O văd iar pe tanti aia homeless care dansa cu o luna în urma, învârtind umbrela. De data asta dormea la marginea unui drum. Bineînțeles că trec pe lângă ea ca și cum n-aș vedea-o. Mă gândesc doar că viața asta nu-i chiar așa grea cum spun unii și nici așa ușoară cum credem noi că e a altora.

Sunt multe feluri de vieți. Pe de o parte mă gândesc la copiii pe care i-am văzut internați la Siret (un fel de Bălăceanca), copii cu deficiențe mentale. Se bucurau mult când treceam pe acolo. Multora din ei trebuia să le desfacem noi portocalele, că altfel le mâncau cu tot cu coajă. Abia așteptau să începem programul artistic, să cânte cu noi „Am o inimă micuță” sau „Taie scara lui Satana”. Astea erau bucuriile lor. Nu școală, nu planuri de viitor, nu familie.. o portocală și un cântec.

Sunt pe de altă parte oamenii pe care la început i-am privit cu o oarecare invidie. Am trăit cea mai mare parte a vieții in Suceava, unde cei mai mulți din tinerii care terminau 8-12 clase plecau ba la o căpșună, ba la o faianță, după granițe și se întorceau verile în țară, furau ochii fetelor frumoase cu mașinile lor, după care plecau din nou, oameni care acum au case construite in 4-5 ani, case pentru care eu, după ce îmi termin și a doua facultate ar trebui să muncesc angajat vreo 30 de ani. Viața lor am privit-o întotdeauna ca simplă, cu un scop precis – bani cât să trăiască bine și o femeie frumoasă lângă ei care să le facă copii frumoși. Fără multă bătaie de cap, cu rezultate faine.

Am venit în București și am întâlnit cealaltă categorie de oameni. Oamenii care se îndreaptă încet spre un viitor trist, viitor care și-l fac cu mâna lor din păcate. Îmi amintesc de un prieten care, după ce a tocat banii părinților 4 ani de zile, pe o facultate la care mai mult n-a fost, acum, după ce s-a lăsat de facultate, împarte pliante să-și poată plăti berea de vineri seara și zacusca din restul săptămânii. Nu-s toți așa. Restul, încearcă să se bucure de studenție sperând că diploma de la final va fi de ajuns pentru a construi un viitor promițător. Statisticile nu-i avantajează aici. Unii au șansă și reușesc să construiască ceva, alții, din nefericire, după facultate ajung să vândă în piață, sperând că acesta e doar un capitol, capitol care durează deja de ceva ani. Ei sunt plătitorii ratelor la LCD-uri sau altor lucruri care nu fac decât să contureze și mai bine o viață mediocră vorbind social și economic. Probabil greșeala lor a fost că nu au plecat în Italia când au avut ocazia.

Mai sunt oamenii pe care i-am văzut pasionați. Pe ei sunt eu invidios. Oamenii ăștia au o direcție sigură. Îl văd pe Marius, care, când am o problemă de IT, nu se lasă până nu-mi dă o soluție, îl văd pe Ovidiu, care, să-și poată plăti conservatorul în Viena, a lucrat câte 16 ore pe zi, pentru ca acum să poată studia 5 ore în fiecare zi, îl văd pe Vali, care deși e student, în entuziasmul lui pentru medicină întreabă doctorul cu care face practică – „ce facem domnul doctor? îl operăm sau nu-l operăm?” și îl văd și pe Ionuț, care de la 12 ani, de când a câștigat concursul de karting pe toată Moldova, acum e cel mai bun mecanic pe care-l știu și întotdeauna îmi vorbește cu pasiune despre motoare, capacități, funcționalități, chiar dacă nu pricep mare lucru de acolo. Sunt oameni care și-au trasat o direcție și au mers pe ea sau încă merg. Îmi place să-mi imaginez viitorul lor. Nu pot să mi-i imaginez plictisiți de ce fac nici peste 30 de ani. Oamenii ăștia dacă plătesc rate, le plătesc la un laptop peformant care-i ajută să fie și mai buni în informatică, la un clarinet care sună mai bine decât ăla vechi sau la o mașină care are cu 20 de cai în plus față de aia dinainte.  Nu știu dacă la asta se referea Chirilă când a cântat despre „fericirea în rate”, însă ăștia-s oamenii pe care mi-i pot imagina cel mai ușor fericiți.

Eu recunosc că nu vreau lucruri complicate de la viață. Vreau un job bun care să mă facă să mă simt împlinit intelectual, social și material, vreau o femeie frumoasă care să mă iubească, toate alături de un caracter frumos. Partea cea mai bună e că lucrurile astea 3 nu-s condiționate unul de altul, așa că n-am de ce să nu fiu optimist.  De partea cu jobul și nevasta în mare parte se ocupă Dumnezeu. Cu caracterul – Doamne-ajuta!

 

Reclame

Ce vreau sa ma fac cand cresc mare

Nu ştiu ce de m-am simţit încurajat când mi-a zis Ovidiu că el e om normal. N-are vreun talent special şi nu-i vreun geniu al ingineriei.  Mi-era ciudă că ştiam oameni din orice domeniu care erau mai buni decât aş fi putut eu fi vreodată. Adică la ce bun să profesezi un lucru dacă n-ai să fii cel mai bun în domeniul ăla, nu?  Ei bine, nu!

Am lucrat pe şantier mulţi ani.  N-am fost niciodată cel mai bun nici la spart temelii, nici la tencuit, nici la pus faianţă, nici la zidit sau făcut cofraguri. Întotdeauna exista meseriaşul ăla care venea cu o idee mai bună şi care avea tot timpul ceva ce să mă înveţe.  Am făcut înstalaţii electrice şi acolo s-a întâmplat acelaşi lucru.  Era nenea Cornel care, când îl rugam să-mi explice câte ceva, mă pierdea în termeni.  Am cântat. Cântam atât timp cât ştiam că nu apare Daniel în zonă. Când apărea el, nu mai ştiam să cânt. Oricât de mult aş fi ştiut, el se încălzea cu cele mai complicate piese pe care le ştiam eu. Am venit în Bucureşti şi am început facultatea. Am început două facultăţi nu pentru că sunt un geniu, ci pentru că n-am nici cea mai mică idee despre ce vreau să fac în viaţa asta. Până in septembrie 2008 voiam să dau la economie şi psihologie. În octombrie m-am înscris la drept şi psihologie.  M-am gândit să mă fac jurist. M-am răzgândit şi am spus că avocat ar fi mai frumos. Degeaba, că tot procuratura e mai tare. Poi dacă tot vreau să fiu tare în domeniu, mai bine tind spre judecătorie.  Am observat că şi munca de inspector HR e faină câteodată şi m-am gândit la varianta să rămân inspector.  Am studiat ceva mai multă psihologie decât s-a cerut la şcoală şi am spus că gata – sigur mă fac psiholog. Când mi-am dat seama că s-ar putea să fac foame cu psihologia, am spus că-mi deschid afacere. Am deschis firmă cu Tibi şi Ovidiu şi ne-am apucat şi de web development / design. Bani ies, dar sincer, nu prea îmi place munca asta. M-am implicat în Lyoness şi am văzut ca se pot face bani frumoşi din muncă de lobby sau cum se cheamă ce fac acolo.  Gabi mi-a spus că atunci când îşi deschide agenţie de publicitate mă ia şi pe mine în agenţia lui şi bineînţeles că am spus că mă apuc să învăţ marketing.  Bogdan mi-a spus că pot ajunge cu ceva efort în Bruxelles la Parlamentul European. Am spus că asta-i – mă pregătesc pentru Parlament. Cândva am fost şi vicepreşedinte la tineret într-un partid şi m-am gândit şi la varianta să mă bag în politică. Aa, uitasem. Mi-am depus mai demult actele la o universitate din Australia, care m-a acceptat şi mă aşteptau. N-am reuşit să fac rost de bani în timp util şi nu m-am mai dus. Mi s-a propus în mai multe rânduri să scriu pentru bani. În general nu prea am acceptat, deşi ideea nu mi-a displăcut.

Am fost întotdeauna invidios pe oamenii care au mers direct la ţintă şi au ştiut întotdeauna la ce aspiră. Medicina, arhitectură, muzică, poliţie, inginerie..

Cât am fost mic, n-am ştiut ce vreau să mă fac când cresc mare. Exact asta am ajuns.

Am 22 de ani, anul ăsta termin prima facultate şi încă n-am nici cea mai mică idee despre ce vreau de la viaţă; sau despre ce vrea viaţa de la mine.

Eu şi câte alte milioane?


Doamne-ajuta!

Aproape că îmi vine să râd când îmi amintesc.  Ieri aveam de plătit o taxă exorbitantă: 5 lei.  M-am dus la CEC şi m-a trimis de acolo la un CEC din sectorul meu. De la CEC m-au trimis la Poştă.  De la Poştă m-au trimis la Administraţia Financiară. De la Administraţia Financiară m-au trimis la Trezonerie. De la Trezonerie m-au trimis la Taxe si Impozite.  Când am ajuns la Taxe şi Impozite, dupa 15 minute de stat la coadă,  tanti de acolo mi-a spus să merg la alt sediu că nu-s în baza lor de date.   Încercând să îmi menţin calmul, i-am explicat doamnei de acolo că nu mă duc nicăieri şi ca n-are decât să mă înregistreze şi în baza lor de date.  După ce a început procedurile de înregistrare, s-a blocat sistemul.  Am aşteptat 45 de minute să vină o tanti de la 3 metri distanţă să-i explice doamnei cum se deblochează sistemul ăla.  Nu dau vina pe nimeni, că o oarecare vină o aveam şi eu pentru că nu m-am interesat dinainte să plec de acasă unde se platesc ăia 5 lei.

Am dat 5 examene; mai am încă 15 (cel puţin) sesiunea asta.  Nu mă întrebaţi de ce stau încruntat, nu mă întrebaţi ce-am făcut la examene.  Încerc să împac şi serviciul şi proiectele şi examenele şi pe voi şi pe mine.  Nu mă întrebaţi cum, că nici nu ştiu şi nici nu-s singurul.  Mai sunt încă 1M de studenţi în sesiune.

Deci – Doamne-ajută!


Bani de facultate

EVZ a venit cu o initiativa buna si a publicat un articol in care au incercat sa aproximeze cam cat cheltuie in medie un student in fiecare an. Articolul lor e bun, numai ca nu stiu in care oras din tara se aplica cifrele alea. In Bucuresti situatia sta putin altfel.

Asa ca, daca va ganditi sa va parasiti locul de mlastina pentru ca v-ati saturat de mancarea calda de acasa si va e pofta de niste sandwichuri si niste cartofi prajiti in ulei folosit de 3 ori, ganditi-va ca aici banul are putin alta valoare.

Deci banii fug din buzunar in fiecare luna cam in felul urmator:

1. cazare+cheltuieli+internet
-> camin = 250-300 de lei
-> chirie – 2 in camera = 350 de lei vara, 420-430 de lei iarna (ap 2 camere , 4 persoane)
-> chirie – singur in camera = 600-700 de lei vara, 850-900 de lei iarna
2. mancare (nu punem la socoteala sticla de cola, punga de chipsuri, ciocolata si nici limonada de la terasa)
– 200 de lei – daca esti pus pe slabit
– 300+ de lei- daca vrei sa mananci cat iti trebuie
3.  abonament metrou
-25 de lei
nu pun la socoteala abonament la RATB pentru ca in ultimul sondaj facut in bucuresti, mai bine de 95% din studenti nu-si fac abonamente ci „merg cu nasul”
4. abonament/cartela –   telefon
– 40+ de lei
5. chestii gen sapun, pasta de dinti, deodorant, dero, detergent vase, etc
– 40 de lei
6. bani dati aiurea pentru relaxare ( terase, filme, shaorme, cluburi, excursii, mancat in oras etc)
– 100 de lei – pentru astia care reusesc sa se infraneze, care n-au viata sociala si-si petrec viata in fata monitorului
– 200+ pentru oamenii normali
7. Aici se mai adauga banii de scoala
taxa – in medie – 2000 de lei/an = 167/luna
manuale – in medie – 500+ de lei/an = 42+/luna

Pana aici strictul necesar in fiecare luna e undeva la 864 de lei pentru un trai la limita supravietuirii, 1200 de lei daca vrei sa mananci si altceva in afara de pateu si salam, iar cei ce depasesc 1200 de lei deja se considera studenti de lux.

Pe langa banii astia, nu trebuie omis ca omul mai merge acasa din cand in cand, asta inseamna bani de drum, trebuie luat in considerare ca adidasii  se mai rup si camasa se mai decoloreaza, asta inseamna bani,  n-am pus la socoteala rechizitele,  n-am scris ca baiatul poate isi face o rata la un laptop daca n-are, sigur vor aparea restante care trebuiesc platitie,   n-am pus cheltuieli neprevazute – de genul – iti rupe cineva un dinte ca te-ai imbatat ca porcul si te-ai luat de pretena lui si acum trebuie sa iti iei calmante si sa te duci la dentist si  n-am pus la socoteala daca baiatului ii place sa-si afume plamanii, si asta costa bani.

Deci, copilasii care ati luat bacul si va ganditi sa mergeti la o facultate decenta intr-unul din centrele universitare mari, nu va ganditi ca in viata e ca in American Pie unde iti permiti sa-ti inchiriezi o vila langa plaja si in fata ei te asteapta un gip decapotabil.  S-ar putea ca pana la gipul ala sa ai de luptat cu gandacii din camin.

Gud loc freshmen!


Mi-a venit perioada ( 2 )

Exista perioade cand viata iti intinde examene. Eu sunt intr-o perioada de-asta si asa imi explic inactivitatea din viitor. Viata mi-a intins 14 examene in perioada asta. Urati condoleante timpului meu liber si cateodata, cand imi voi permite sa-mi scot nasul din carti si sa mai dau cate-o tura pe la bucatarie, sau pe la baie, daca-mi vine in minte vreo idee, atunci am s-o scriu aici. Pana atunci lipesc din nou pe usa semnul: ” Nu deranjati! Mi-a venit perioada!


Si cat mai stai?

N-am stiut ce sa raspund. Am spus ca nu stiu sigur,  cel putin 2 ani pana termin si a doua facultate. S-a uitat la mine zambind si mi-a spus. „Da. Oricum, probabil ai sa ramai aici si dupa facultate”. Tonul cu care am spus acel „nu stiu sigur” m-a dat de gol.

Acum 2 ani abia asteptam sa termin facultatea pe care nici nu o incepusem sa ma intorc inapoi in Suceava.  Nu-mi placea nebunia dinamismul capitalei.  Incetul cu incetul am inceput sa raresc tot mai mult vizitele acasa, sa rup legatura cu tot mai multi oameni de-acasa, limitandu-ma acum la familie si 3-4 prieteni apropiati de-acolo.

Cand m-a intrebat cat mai stau aici, m-am simtit ca un copil intrebat de parintii lui cand pleaca de acasa, pentru ca am ajuns sa gandesc la Bucuresti ca la „acasa” si la Suceava ca la locul unde m-am nascut si unde acum sunt un simplu musafir.

Adaptare ii spun eu.  Poate atasament. Orice ar fi, parca mi-e tot mai greu sa ma gandesc la Suceava ca la -acasa- si mi-e tot mai greu sa-mi imaginez ca as pleca din capitala.

Cat mai stau?   Nu stiu.  Nu promit nimic pana nu termin facultatea.  Atunci trag linie la tot si ma decid.
Sau poate deja m-am decis si nu vreau sa recunosc.


Ziua 2 – Castelul Peles

Azi parerea lui Ovidiu, care anul asta va trebui sa decida cat de luminos va fi viitorul lui si care facultate o sa-l ajute sa se imbogateasca in minunata noastra patrie. 

Astazi am avut o mica disputa cu profesoara de istorie referitoare la donatia retrocedarea Castelului Peles catre fostul, repet fostul rege al Romaniei Mihai . Eu eram in opozitie, ea era pro. Sustineam ca nu e normal ca un castel construit din banii publici sa fie „donat” fostului rege doar pentru ca a fost construit la cererea dansului, dar nu si din banii dansului..Ar trebui sa donam Casa Poporului rusilor, doar e construita de comunisti?!  Liderii au fost mereu niste „curve” politice..cand cu aliatii, cand cu fascistii..doar sa exploateze, sa profite.

Ce viitor poate avea un elev, cand sistemul nu vrea decat sa te exploateze apoi sa’ti dea cu sutul in fund. Sa se foloseasca de tine apoi sa iti inchida gura cu 2 kg de faina la alegeri..Viitor? Nu mai cred in redresarea Romaniei, nici chiar o revolutie nu ar putea realiza asta. Conform regimului prezent si in mod sigur si viitor voi termina liceul, voi face o facultate, voi avea apoi salar de 500e, muncesc pentru un apartament vreo 50 de ani, apoi cand sa ma mut in el mor de batranete. Viitorul e mult prea precar, mai bine traiesc in prezent, eternul prezent.Nu e o lasitate, pur si simplu nu poti schimba asta, Romania e incurabila.