Tag Archives: examene

Doamne-ajuta!

Aproape că îmi vine să râd când îmi amintesc.  Ieri aveam de plătit o taxă exorbitantă: 5 lei.  M-am dus la CEC şi m-a trimis de acolo la un CEC din sectorul meu. De la CEC m-au trimis la Poştă.  De la Poştă m-au trimis la Administraţia Financiară. De la Administraţia Financiară m-au trimis la Trezonerie. De la Trezonerie m-au trimis la Taxe si Impozite.  Când am ajuns la Taxe şi Impozite, dupa 15 minute de stat la coadă,  tanti de acolo mi-a spus să merg la alt sediu că nu-s în baza lor de date.   Încercând să îmi menţin calmul, i-am explicat doamnei de acolo că nu mă duc nicăieri şi ca n-are decât să mă înregistreze şi în baza lor de date.  După ce a început procedurile de înregistrare, s-a blocat sistemul.  Am aşteptat 45 de minute să vină o tanti de la 3 metri distanţă să-i explice doamnei cum se deblochează sistemul ăla.  Nu dau vina pe nimeni, că o oarecare vină o aveam şi eu pentru că nu m-am interesat dinainte să plec de acasă unde se platesc ăia 5 lei.

Am dat 5 examene; mai am încă 15 (cel puţin) sesiunea asta.  Nu mă întrebaţi de ce stau încruntat, nu mă întrebaţi ce-am făcut la examene.  Încerc să împac şi serviciul şi proiectele şi examenele şi pe voi şi pe mine.  Nu mă întrebaţi cum, că nici nu ştiu şi nici nu-s singurul.  Mai sunt încă 1M de studenţi în sesiune.

Deci – Doamne-ajută!

Reclame

Mi-a venit perioada

Nu prea inteleg eu cum se invart stelele ca parca de fiecare data cand imi vine perioada asta, tot timpul trebuie sa apara tot felul de minuni care sa ma faca sa uit ca am multe de facut si care sa ma faca aproape sa-mi bag picioarele in ea de perioada. De exemplu ieri Paula m-a chemat la Borsa.  Clar ca as fi mers.  As fi mers poate daca nu eram in perioada. Dar nu pot. Nu pot pentru ca dupa calendar, maine e prima chestie din perioada asta, si is 14 chestii de toate. Miercuri e urmatoarea.  Acu incepe lumea sa ma cheme in oras, acum imi recomanda toti cele mai bune filme, acum am bani, acum trebuie sa ma concentrez si sa alerg mai mult la serviciu.  Ar trebui ca in perioada sa fie un timp de desocializare totala ca sa faci fata tuturor chestiilor de pe parcursul ei. Dar ti-ai gasit.. acum afli de conferinte misto, de intalniri, de plimbari, acu ai cel mai mult de munca, acu te cheama toti sa-i ajuti, acu te cheama toti la distractie… Si e perioada..Nu perioada aia ba!! ..  E perioada examenelor.. A inceput sesiunea!!

PS: va dati seama cat de serios sunt si cat chef am de invatat dupa natura articolului asta, nu?


Osteni! Pi cai!

cine-a zis ca-i pace in Romania??

Azi e o zi istorica. Moldovenii is moldoveni, orice-ar zice ceilalti. Noi suntem invatati sa fim castigatori, sa ne luptam pentru ce vrem. Astazi, am dus ultima lupta, cea prentru Dreptul Constitutional. Ca si Stefan odinioara, multe lupte, majoritatea castigate, iar cele pierdute, nesemnificative. Eu am castiga anul asta 28 de lupte, si am pierdut 2. Pixuri bune, foi multe, imprimante secatuite si zeci de ore de stat cu cartea la lampa.. toate le-am pierdut in lupte, si m-am luptat zi si noapte cu cei mai buni neuroni ai mei. Cate-odata am fost coplesit de dusman, avand examenele la diferente foarte mici de timp, si nedandu-mi timpul necesar sa ma pregatesc. De aceea, am avut parte si de doua infrangeri. Inamicul e la pamant. Eu imi planuiesc un nou atac in septembrie, unde vreau sa-mi iau revansa pentru bataliile pierdute. Lupt impotriva a doi inamici. Unul e puternic, si va mai rezista inca cel putin 3 ani. Celalat, cred ca in 2 ani il voi face sa cedeze… Mai am de rezistat la cel putin vreo 60 de maceluri pana la final, insa, sunt sigur ca dusmani vor ceda…
Stefane draga, ai fi tu mort, dar noi, moldovenii, am ramas aceiasi luptatori. Dormi linistit, ca are cine lupta!


Cifre

Inca 7 patratele colorate cu albastru arata calendarul meu. Daca cititi in stele, atunci stiti ca patratelele albastre inseamna examene pe care inca nu le-am dat sesiunea asta. Dupa 14 examene sesiunea trecuta si inca 9 de pana acum in sesiunea asta, déjà pot sa zic ca m-am saturat de atata scoala. Lumea pleaca in vacanta, se duc oamenii la mare, la munte, si noi studentii stam si invatam. Scriu acest articol in memoria studentilor care inca sunt in sesiune, si al elevilor care mai au de dat BAC-ul,  fie-ne examenele usoare… Baieti si fete.. nu disperati! Facem scoala pentru ca dupa ce o terminam, sa ne relaxam muncind, iar pe la 60-65 de ani sa iesim la pensie, si sa ne bucuram de 2 ani de pensie in conditiile in care speranta de viata in Romania e 67 de ani. 16 ani de scoala,  40 de munca, pentru 2 ani de inghitit pastile! Invatati pentru ca merita! Mult spor! :p