Tag Archives: emotii

Eram eu.. un menuet

Eram mic. In clasa a 5-a.  La ora 6 urma sa am primul meu concert. Primul concert… Cantam un menuet. Sol major. De la ora 4 pana la 5 jumate il cantam intr-una. Mi-era frica.  La 5 jumate a venit profesoara mea, mi-a luat flautul din mana si mi-a zis sa ma duc sa ma aerisesc pentru ca n-o sa am probleme.  Tremuram tot. Am intrat in sala. Doua trei sute de oameni. Vorbeau intre ei. Era si mama. Era si profesorul de teorie. Profesoara de pian. Diriginta. Multa lume.. stateau si pe scaune, si pe scari.. era plin. Eu stateam pe scaun, cuminte, nu spuneam nimic, asteptam.

A cantat primul copil, al doilea, al treilea, toti aplaudau. Erau bucurosi sa-si vada copiii cantand pe scena.  Dupa vreo 5-6 piese am auzit, asa , ca un zgomot de fundal “In continuare il vom asculta pe Ionut Andrisan intepretand Menuet de Beethoven”. M-am urcat pe scena. Am incercat sa ma uit in sala, insa reflectoarele imi bateau exact in ochi.  Am inceput sa cant. Nici nu mai stiu daca aveam ochii inchisi sau deschisi.  Era o piesa grea pentru mine.  Incet, incet, am uitat de scena,  uitasem de oameni, pur si simplu traiam piesa. Imi imaginam o sala mare si pustie, o scena prafuita si goala. Cantam acolo.  Am cantat ireprosabil. La urma, oamenii din sala s-au ridicat in picioare si au inceput sa aplaude. Au aplaudat mult.  M-am inclinat spre ei, am multumit si m-am dus inapoi la locul meu. Eram fericit. Imi iesise tot. Sau nu. Nu stiu. Nu ma interesa. Oamenii m-au apreciat. Eu m-am apreciat.  Inocenta mea de atunci, munca imensa pe care am depus-o, emotiile alea, sala aia, aplauzele alea, muzica aia, n-am sa le uit niciodata.

Ala eram eu..

Poza preluata de pe www.photo.net
Reclame

E ploaie.. nu e rahat

ploaieE perioada aia a marilor depresii. Afara ploua, cerul e innorat.. n-avem alei, asa ca ne umplem de noroi. Nu mai vezi soare…copacii au chelit de frunze.. totul e prea intunecat..

E toamna. Acum nu mai ai bani. Acum esti bolnav. Acum ai probleme. Acum viata ta se indreapta spre nicaieri fara nici un sens.  Acum pe cine ai iubit tu nu te mai iubeste.  Acum nu mai ai nici un prieten langa tine. Acum esti tradat. Acum nimanui nu-i mai pasa. Exact acum, cand ai mai mare nevoie.. lumea te da la o parte.. Nu mai are sens viata asta.. la ce bun sa mai traiesti? Parca si frunzele copacilor se intorc, cazute pe jos, difuzorul la teve se strica si auzi vocile de acolo distorsionat. Vrei sa dai un telefon si nu mai ai centi.. daca ai centi, atunci n-ai pe cine suna. Aseara ai vazut o drama pe proteve. Dupa asta te-ai uitat la stiri si ai vazut cum s-a sinucis fetita aia de 22 de ani.  Ce mai e si viata asta? Iti vine sa plangi.. sa plangi, si o data cu tine sa planga si cerul.

E cumva comic ca deja am citit pe vreo 3 sau 4 bloguri aceeasi idee – comparatia dintre vremea de afara si starea interioara. Pana sa apara pe bloguri ilustratia asta, normal a aparut in poezii, in romane, in teatru, filme, etc. Ce coincidenta, nu? Afara ploua si tu esti suparat. Afara e soare, si esti plin de energie.. Mare coincidenta. Putini oameni am vazut razand zilele astea. Eu am ras.. noroc de colegii mei care au o durere asa, mai specifica vizavi de majoritatea lucrurilor care se intampla.  Stai in casa deprimat si te plangi ca ai o viata de rahat, ca nu merita sa mai traiesti, ca nu se intampla nimic important in viata ta, ca muncesti ca un sclav, ca nu se alege nimic de tine, ca nu te mai intelegi cu nimeni, cand de fapt viata ta a fost mai tot timpul asa, sau cel putin asa ti s-a parut. Viata de rahat..

Rahatul asta din viata ta e pur chimic in perioada asta. Corpul tau e influentat de vremea de afara, si afecteaza asa, putin, si sistemul nervos.. Si daca inca ai impresia ca exista separarea aia asa de mare dintre „ce-i in inima” si „ce-i in trup”, sau dintre emotii si corp… s-ar putea sa te inseli..

E  ploaie.. nu e rahat

poza preluata de pe dreamstime.com