Tag Archives: drum

Un drum perfect. Un om rau

„Dar tu, Lev Nikoalaevici, propovaduieşti foarte frumos, dar înfăptuieşti, oare, ceea ce propovăduieşti?” Este cea mai firească dintre întrebări şi care îmi este pusă mereu; este rostită cu un aer victorios, ca şi cum ar fi un mod de a-mi închide gura. „Propovăduieşti, dar cum trăieşti?” Şi eu răspund că nu propovăduiesc, că nu sunt capabil, deşi mi-aş dori cu ardoare. Nu pot propovădui decât prin faptele mele, iar faptele mele sunt ticăloase… Şi răspund că sunt vinovat, ticălos şi demn de ocara pentru neputinţa mea de a le înfăptui.

În acelaşi timp, nu pentru a mă justifica, ci pur şi simplu pentru a explica lipsa mea de consecvenţă, spun: ” Uită-te la viaţa mea din prezent şi apoi la viaţa mea din trecut şi vei vedea că încerc să le înfăptuiesc. Este adevărat că nu am îndeplinit nici a mia parte din ele (perceptele creştine) şi mi-e ruşine pentru aceasta, dar nu am reuşit să le îndeplinesc nu fiindca nu am vrut, ci pentru că nu am fost în stare. Învaţă-mă cum să scap de plasa de ispite în care sunt prins, ajută-mă să le împlinesc; chiar şi fără ajutor îmi doresc şi sper să le împlinesc.

„Critică-mă, o fac eu însumi, dar critică-mă pe mine, nu calea pe care o urmez şi pe care o arăt oricui mă întreabă unde cred eu că se află. Dacă ştiu drumul către casă şi merg pe el ameţit de băutură, este mai puţin bun drumul din cauză că mă împleticesc dintr-o parte în alta?! Dacă nu este drumul cel bun, atunci arată-mi altul; dar dacă mă împleticesc şi rătăcesc calea,  trebuie să mă ajuţi, trebuie să mă păstrezi pe adevărata cale, la fel cum sunt şi eu gata să te sprijin. Nu mă îndruma greşit, nu te bucura că m-am rătăcit, nu striga bucuros: <Uită-te la el! Spunea că merge acasă, dar iată-l târându-se prin mocirlă!> Nu te bucura, ci ajută-mă şi sprijină-mă”.

Lev  Tolstoi

Eu.

Reclame

Miroase a respect

De fiecare data mi-e greu sa scriu un articol dupa ce ma intorc din Suceava.  E deprimant drumul inapoi, pentru ca de fiecare data simt ca las ceva acolo. Invat sa fiu rece, sa nu mai simt asa mult, sa nu mi se mai faca dor, sa nu-mi mai pese asa mult, si tot e deprimant drumul incoace.   Insa, revenind la partea frumoasa, am ales sa merg cu autocarul, nu neaparat pentru pret ci in primul rand pentru serviciile de inalta clasa. Asa cum apreciez Emagul cand e vorba de servicii si produse IT, la fel apreciez Tarsinul cand e vorba de transport. E una din putinele companii careia n-am ce sa-i reprosez. Nenea soferul s-a purtat ireprosabil, tanti de la secretariat mi-a raspuns la telefon si la 9 seara si m-a ajutat cu informatii, autocarul a fost misto, filme tot drumul, si bilet ieftin.    Nu-i un articol platit sa fac reclama, insa, cum stiu sa critic o companie care nu-si face treaba, vreau sa apreciez pe cei care isi fac bine treaba.

Pe drum incolo am nimerit cu o gaşca de muncitori. Pentru prima data, un miros de transpiratie, imbibat cu praf si haine murdare nu mi-a produs repulsie, ci dimpotriva, respect.  De ce respect? Pentru ca respect munca. Stiu ce inseamna sa lucrezi o saptamana pe santier, sa dormi intr-o baraca unde n-ai dus. Ai un singur robinet, afara, cu apa rece, de care nu te poti bucura din plin ca afara sunt 5 grade. N-ai nici masina de spalat cu tine sa-ti miroase hainele a Lenor, si stii bine ca daca incerci sa combini parfumul cu transpiratia o cam dai in bara. 

Pe oamenii astia ii respect.  Transpiratia lor miroase a munca in conditii grele, nu a lene si alienare totala fata de sapun.