Tag Archives: dreptate

3 capcane ale dialecticii

N-am să vorbesc de manipularea discuțiilor să despre cum să câștigi un argument. Pentru asta există Dialectica lui Aristotel, există regulile lui Schopenhauer, există publicații grămadă pe internet.

Există trei mari capcane ale dialecticii (plecând de la premisa că scopul nostru e aflarea unui adevăr, nu câștigarea unui argument).

1. Capcana analogiilor / metaforelor / comparațiilor.

Metoda analogiilor poate fi folosită în citate, în poezie, în abstractizare – în nici un caz în concretizare. M-a sunat acum două săptămâni un tinerel cu un debit verbal neobișnuit, încercând să mă convingă să investesc în piața de capital. După ce a rămas fără argumente logice, a apelat la metoda analogiilor – ” Piața de capital e ca o femeie. Poate că îmbrăcată nu trezește mare interes, însă dacă începi să o dezbraci încetul cu încetul, interesul poate deveni obsesie”. –  I-am apreciat creativitatea, însă argumentul lui e total nevalid. Faptul că asociază o femeie dezbracată cu piața de capital e principiul manipulativ de bază al marketingului vizual (probabil este un termen de specialitate mai potrivit).  Problema e că nu, piața de capital nu e o femeie dezbracată cu care m-aș culca (sau nu).

2. Capcana extremelor / exagerării

Deși e o metodă folosită mai mult în contra-argumentare, apare deseori ca un mijloc de verificare a veridicității. Problema extremelor e că de cele mai multe ori, adevărul e relativ și vor exista aproape întotdeauna elemente, cazuri, particularități, excepții care se vor abate de la o regulă generală. Un exemplu extrem, nu  anulează o tendință generală.

Și acum, ca să folosesc metoda analogiilor – există exercițiul sării. Un om susține că sarea oferă un gust mai bun mâncării. Un alt om spune că sarea strică gustul mâncării, el punând sare în farfuria lui cu ciorbă, rezultatul fiind că ciorba nu a mai putut fi mâncată. A devenit prea sărată. Problema e că el a pus 1 kg de sare în ciorbă.

3. Capcana dreptății

Aici, ispita cea mai mare este ca, atunci când argumentul pe care se bazează părerea proprie se dovedește a fi nevalid, să se caute la nesfârșit, noi argumente (oricât de absurde ar fi) pentru susținerea concluziei (prejudecății). Când scopul e căutarea adevărului, o minte deschisă, dispusă la schimbare și acceptare a propriilor erori, e poate cel mai important lucru.

Mai pot fi menționate capcanele multilateralității adevărului, capcanele atribuirii și folosirii emoțiilor în analiză, capcana sofismelor, capcana validării unei ipoteze prin asocierea ei cu un nume mare, capcana validării ipotezelor prin exemple proprii, capcana adoptării teoriilor mai favorabile ș.a.m.d. .

 

Reclame

O matematica boiereasca

Câteodată știu doar că trebuie să scriu, așa că deschid pagina de blog, încerc să-mi fac liniște în gânduri și încep. Până să încep, stau câteodata 2, cateodata 20 de minute și meditez la evenimentele recente. Îmi amintesc ori ceva interesant ce-am citit, ori o figură necunoscută rămasă întipărită în minte, ori o întrebare la care nu găsesc răspuns sau pur și simplu o frustrare de care simt că nu pot scăpa decât exteriorizând-o.

M-am gândit mult zilele astea la dreptatea lui Dumnezeu. E o dreptate pe care n-o înțeleg.  A spus Isus la un moment dat o povestioară cum că un boier avea nevoie de niște oameni care să-i lucreze pământul. A găsit câțiva oameni la prima oră a dimineții, pe alții i-a luat la amiază să lucreze și ultima tură de lucrători a venit cu o oră înainte să se termine ziua de lucru. La urmă i-a plătit pe toți la fel. (Matei 20)  Ei bine, felul ăsta de dreptate oarecum, la un nivel teoretic pot să-l înțeleg. Nu înțeleg niște detalii din povestioară aia, detalii care n-au fost spuse , dar pe care le văd în fiecare zi.

Boierul ăsta, în timp ce oamenii lucrau pământul a hotărât să se ducă înapoi în târg unde erau oamenii care au refuzat să lucreze pentru el, ba încă l-au scuipat, au aruncat cu pietre după el și l-au înjurat. A scos din buzunar bani și le-a dat, nu ca recompensă, ci pur și simplu, fără motiv. Unii s-au ales bani sub formă de plată, alții cu ei sub formă de donație. Irelevant atât timp cât efectul a fost același. Și de parcă n-ar fi fost destul, la finalul zilei, cei ce s-au ales cu o ceartă – ghiciți cine-au fost -exact! tot aia care au muncit cel mai mult.

Asta-i dreptatea pe care n-o înțeleg.  Însă, cu toate astea, rămân liniștit că toată povestea asta mai are niște aspecte. Boierul ăsta venea în fiecare zi în târg și făcea același lucru – căuta oameni să lucreze.  Unii îl refuzau, alții îi acceptau oferta și la urmă toți primeau câte ceva. Și tot așa, zi de zi, până când, mulți din oamenii care la început l-au scuipat și l-au înjurat au ajuns să lucreze pentru boier, însă motivul nu mai era moneda aia primită la sfârșitul zilei, ci recunoștința, prietenia și dragostea față de boier.  Au fost și oamenii care au rămas de la început și pâmă la sfârșit profitori, lipitori, cerșetori și puturoși, însă ăia au fost singurii oameni care n-au înțeles că toată povestea asta nu era despre o monedă dată degeaba sau pe niște ore de dat la sapă, ci despre o prietenie cu un mare boier.  Niciodată n-au aflat prietenia asta.

Cândva l-am scuipat și eu și astăzi n-am să mă iau la rost cu el pentru că la sfârșitul zilei primesc aceeași monedă.  Nu-i vorba de sudoarea cântărită în argint, e vorba de prietenie și atât.


Loialitate punct

Şi ce dacă n-are dreptate?  Dacă e prietenul meu îl susţin întotdeauna în faţa unui străin.

Loialitatea depăşeşte barierele dreptăţii, iar prietenia fără loialitate e falsă.


Oalele mele

Sunt anumite povestioare din biblie care nu mi-au convenit niciodata.   Ma gandeam ieri la una din ele, la parabola lucratorilor viei.

Un patron avea de lucrat o vie, asa ca se duce de dimineata ia din targ niste muncitori,  se intelege la bani si ii trimite in vie.  Dupa cateva ore se duce iar in targ si mai aduce cativa muncitori. Pe seara, cand mai era doar o ora de muncit, mai ia cativa muncitori si ii trimite in vie. La urma, ii cheama pe toti la el. Cei care muncisera 8 ore, au primit dupa cum s-au inteles, 1 dinar, cei care au muncit 6 ore au primit 1 dinar si cei care au muncit o singura ora au primit tot 1 dinar. Bineinteles ca cei care au muncit cel mai mult au fost nemultumiti de asa zisa nedreptate a patronului.

Eu ii cred ca erau nemultumiti. Chiar ii inteleg. Si sincer, patronul la faza asta mi s-a parut, nu necinstit, ci pur si simplu, partinitor.

Nu-mi convine deloc povestioara asta, dar sunt obligat sa fiu de acord cu ea.  Cand faci ceea ce esti dator sa faci,  asteptarea recunostiintei iti garanteaza dezamagirea. Cand te compari cu ceilalti, tot timpul faci loc dezamagirii. Cand masori peste tot cu dreptatea ta, bineinteles ca vei ramane dezamagit. Cand te pui in locul aluia cu bani si spui ca in locul lui tu ai fi facut nu stiu cum, zici asta din frustrare.

Poate e una din cele mai grele pilde pentru mine, pentru ca ma obliga sa-mi vad de treaba mea, sa nu ma mai compar cu nimeni si sa ma limitez la oalele mele. E nasol, dar e sanatos.