Tag Archives: dragoste

The L word

Daca citești asta, înseamnă că știi că asta este concluzia ultimelor 4 articole – 1, 2, 3, 4 – și ca să fie totul mai frumos, recomand să le citești înainte. Sunt scurte și te vor învață absolut totul* în materie de relații și femei.

*mai nimic.  

_____________

Nu că n-aș crede în romanțele de film, dar superficialitatea noastră ne obligă la matematică. Aș vrea ca totul să meargă natural, să nu fie nici un fel de factori disturbatori și sentimentele să-și urmeze cursul lor normal. Din nefericire (probabil) perfecțiunea e subiect de film și imperfecțiunea ne ocupă tot spațiul real.

”Frumusețea e în ochii celui care privește”

Am văzut ceva fete frumoase la viața mea și am prietene a căror frumusețe îmi taie respirația câteodată. Cu toate astea, ce văd eu e în ochii mei și de multe ori sunt dezaprobat. Dacă n-ar fi așa, am visa toți la fel și concurența n-ar fi corectă.   Proba aia a perechilor e spusă sec. Nu pot separa doi ochi frumoși de un suflet blând, nu pot privi frumoase două buze în spatele cărora se ascund vorbe urâte și nu pot vedea eleganța a două picioare expuse cu o ostentație demnă de centura B-P.   Frumusețea nu-i decât un suflet bun care iese la lumină.

”Cred şi realizez tot mai mult că dragostea nu poate fi un accident fericit sau nefericit ci e pur şi simplu o alegere.”

Cosmin mi-a zis de multe ori că atunci când îmi place o fată nu știu să-mi fac jocul. N-ar trebui să fiu mai drăguț cu ea decât cu restul, ar trebui s-o privesc cu o oarecare ignoranță și să fiu the Alpha Male of the neighborhood.  Știu că așa se atrage atenția. Legile lui Hitch, Superflirt și tot felul de alte materiale mi-s familiare. Jocul ăla mi se pare o mare minciună. O minciună care funcționează, într-adevăr. Partea nasoală când refuzi jocul e că faci din friend zone casa ta. Partea bună e că fix așa și trebuie să fie lucrurile. N-am nevoie să cuceresc toate fetele, ci una singură. Care și cum e cam greu de zis, însă copilăria încă își cere drepturile.

Când privești serios toate lucrurile astea, când îți scoți din vocabular aventurile de o noapte sau combinațiile de o lună, compromisurile se reduc la maxim. Însă dacă ți-ai ales caracterul ăla frumos, fata aia cu care te înțelegi bine și cu care poți povesti ore în șir, uitând de ceas, uitând că mai ai 2 ore de somn și trebuie să mergi la muncă, știind că fiecare minut cu ea e valoros, atunci matematica și chimia îmbracă niște forme extraordinare și realizezi că fiecare propoziție e un element al poveștii,  criteriile, pretențiile, probele.. rămân povești uitate. Acum totul se rezumă NU la cum să-i schimb povestea să mă încadrez și eu acolo ci la cum să mă schimb eu ca să pot deveni prințul din povestea ei.

–––-

După seria asta de articole mi-am dat seama că încă nu-s capabil să scriu bine despre tema asta. 
Oricum ar fi mesajul rămâne valabil –  fetelor…  continuati cu fardul..

Anunțuri

Crush

Ies cu Cosmin seara să ne plimbăm gratis cu autobuzul. Începem clasic cu ce mai e pe la muncă, câți bani mai avem, apoi trecem la lucruri serioase. „Ia zi, ai mai vorbit cu crush?”.  Merg sâmbătă la nuntă, mă pun la masa sportivilor și mă trezesc singurul de la masa neînsurat. Încep poveștile de nuntă. Apare Mirea, începem să povestim despre conceptul de crush; pretenții, aștepări, istorii.. Dimineața Gabi se așează lângă mine, acolo în spate la cor, eu îi zic cum a fost la nuntă, ea îmi zice cum a fost la grătar și începem cu teoriile. Cine a fost și care cu care s-ar potrivi.  Seara mergem în mol și după ce ne așezăm bine, începe Cristi cu teoriile lui despre crush și eu cu contrazicerile mele.  Conculzia e – viteaz e ăla care rămâne bărbat și după ce se combină, nu cocoșul forever alone care-și dă și el cu părerea despre alții (head-shot).   Plecăm de la mol, Marian vine cu mine până acasă și începem să povestim.. despre crushuri.

Adevărul e că mare parte din discuții se învârt în jurul crushurilor și de obicei am teorii despre mai toți apropiații – cine cu cine s-ar potrivi, cine s-a combinat bine, cine nu s-a combinat bine, care-i bondarul ce umbla din floare în floare, cui îi place de cine, cine are o șansă, cine n-are nici una și așa mai departe. Și până la urmă e normal, pentru că atunci când e vorba de alții, sunt Doctor L, când e vorba de mine – ”Je suis timide… mais je me soigne”.

Rămânem la stadiul de teorii.  E mișto să ai un crush. De aici încolo ține de chimie.

1. Dacă ambele elemente reacționează bine, chimia e mișto, teoriile de dinainte rămân ipoteze irelevante. Merge să combini elementele.

2. Dacă nu e chimie și mergi bazat doar pe proba perechilor și pe 3Q sperând că pofta vine mâncând.. riscul tău. Au și consilierii de mâncat o pâine.

3. Dacă reacționează doar elementul masculin, elementului feminin i se mai pot schimba proprietățile dacă e pus într-un mediu potrivit și i se aplică tratamente potrivite.

4. Dacă reacționează doar elementul feminin, atunci se apeleaza la înțelegerea și sufletul bun al  elementului feminin căruia i se mai pot schimba din proprietăți pentru a stimula reacția celuilalt element. În general se aplica puțin fard.  Așa că fetelor.. continuați..

Mi-am încheiat simplu și sec pledoaria. Revin cu concluzia finală.


Pre-articol

Vă anunț dinainte că ăsta e un articol pregătitor pentru articolul ce va urma. Vreau să mă justific puțin înainte să-mi citiți scrisul, pentru că n-am mai scris până acum într-o manieră serioasă despre asta și am evitat subiectul cât de mult am putut pentru am considerat că n-am dreptul să scriu despre asta și anume:

Ce înseamna să te combini? – sau în termeni de oameni mari – Ce înseamnă să intri într-o relație?

Am o oarecare emoție când scriu despre asta pentru că mi-e puțin frică de consecințele articolului.  E imposibil să nu fie interpretat cu direcție precisă de către voi, prietenii mei, pentru că cei mai mulți dintre voi mi-ați povestit despre iubirile voastre secrete sau publice și despre ce-i dincolo de aparența unui ținut de mână.  Cu toate astea, voi încerca să fiu destul de tranșant, chiar daca voi merge pe niște margini fragile ale unui subiectivism influențat de umanitatea mea, o umanitate care mă obligă să vă înțeleg mai mult decât să pun la îndoială deciziile. Cu toate astea voi incerca sa fiu cat se poate de discret, nu se va pune în nici un moment problema confidențialității. Blogul ăsta e despre realizările voastre și prostiile mele, nu invers.

În al doilea rând, nu mă văd îndeajuns de competent să-mi dau cu părerea aici. N-am nici vârsta și nici experiența necesară.  Nu-i de-ajuns să fi avut o relație frumoasă la un moment dat, nu-i de-ajuns să-mi fi format niște principii oarecum sănătoase, nu-i destulă experiența altora și nu-s destule cărțile cărțile citite. N-am profilul potrivit, n-am principiile formate și nu-s calificat, însă calificarea o capeți când deja e prea târziu să-ți mai folosească ție.

Altă frână e reprezentată de un oarecare conservatorism al meu privit de lumea laică și poate un libertinism cam mare privit din perspectiva zidurilor bisericii. Nu am justificare laică pentru toată disciplina pe care mi-o impun și nici justificare creștină pentru toate lucrurile pe care mi le permit.  Nu-s un exemplu de urmat și dacă-s luat la bani mărunți, la multe din întrebări voi da neștiutor din umeri.

De ce scriu atunci?

Scriu pentru mine. De multe ori sunt confuz. Nu știu ce să cred, nu știu ce să fac și nu știu ce să spun.  Am nevoie să scriu ca 1+1 pot face și 3, am nevoie de celălalt eu care îmi înțelege neînțelegerile dar care, din păcate, n-are pumnul așa puternic ca cel al eului meu confuz și veșnic îndragostit a cărui matematică e derizorie.

Rezultatul e simplu: articolul va fi în cel mai bun caz mediocru pentru că îmi știu limitele, iar voi vă veți folosi de vulnerabilitatea mea arătată aici pentru a v-o ascunde pe a voastra – vă cunosc orgoliile.

Cu toate astea, faptul că îmi fac curaj să scriu despre asta va fi un pas înainte pentru mine.  Doamne-ajută!


Ultima seara la camera 13

Alin m-a lăudat marți.  Mi-a spus că-i place ce vede scris aici.  În loc să mă umflu în pene, am lăsat capul în jos și mi-am amintit de articolele îmbrăcate nu tocmai frumos, vulgare aș spune chiar de acum 1 an, 1 an jumătate.  Aș putea să le șterg oricând, însă am ales să n-o fac. Adevărul e că nu-s întotdeauna băiat cuminte, nu-s întotdeauna cenzurat și nu mă port exemplar. Exact de-asta am ales să păstrez tot ce-am scris, pentru că nu-mi ascund imperfecțiunea sau umanitatea. Ar fi ușor să-mi construiesc o imagine de băiat bun pe blog, să-mi pun în evidență calitățile, să fac apel la bunătatea oamenilor, să mă arăt frustrat de răutatea unor oameni și să o fac eu pe Maica Tereza.  Mi-ar fi ușor să-l includ pe Dumnezeu în toate articolele mele, ca, eventual citind pe-aici nu știu ce domnișoară să rămâmă impresionată de principiile și valorile pe care le promovez.   Pe de altă parte, aș putea la fel de bine să merg la extrema cealaltă și să mă pun în pielea lui Hitler să spun că-s cel mai rău om din universul ăsta. să mă afișez cu o modestie pe care n-o am.  Ar fi o falsitate la fel de mare și mi-aș primi un cartonaș galben de sus pentru simulare. Lucrurile se învârt în jurul unor defecte și ale unor calități, ale unor obiceiuri bune și ale altor obiceiuri proaste. Nu mă pot da nici „balerină neprihănită”, dar nici nu mi-aș spune „unealta Satanei”. Suntem condamnați la umanitate.

E ultima mea seară la camera 13. De mâine mă mut în Dorobanți. Ar trebui să fiu predispus la depresia aia tipică de după mutare, dar sunt bucuros.

Am decis să nu mă mai angajez anul ăsta. Vineri e prima întâlnire oficială pentru noile planuri de afaceri. Am 23 de ani și simt că n-am realizat nimic și nici n-am perspective tare mari. Merg în continuare pe totul sau nimic. Investesc și dacă pierd, o să plătesc rate liniștit pentru banii de investiție următorii 10 ani știind că am încercat și nu m-a dus capul s-o scot la capăt.  Treaba cu cioara începe să scârțâie cam grav, dar nu abandonez. Încă încerc. Îmi place să mă lupt, să-mi pun mintea la contribuție, să caut soluții. Asta fac acum, deci până acum „jobul” îndeplinește 2 din cele 3 condiții: ma face să mă simt împlinit intelectual și social. La partea cu banii e mai nasol deocamdată, însă căutăm soluții și pentru asta.

Astăzi mi-am dat seama că am o familie pe care mă pot baza, am niște prieteni extraordinari și un Dumnezeu fantastic. Mi-am mai dat seama și de ce am burtă. Îmi lipsește o coastă și nu-mi stă stomacul bine fixat acolo. Am găsit forma coastei lipsă și m-am îndrăgostit o să mă îndrăgostesc la momentul potrivit. (abstract)

E ultima seară la camera 13. Camera de mâine are un număr mai bun.


Cand am impresia ca iubesc

Când am impresia că-i iubesc pe cei din jur, citesc Isaia 53 şi îmi dau seama. N-am habar despre dragoste.

„Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?
El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă.
Dispreţuit şi părăsit de oameni, Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit, că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă.
Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit.
Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.
Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.
Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.
El a fost luat prin apăsare şi judecată. Dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese şters de pe pământul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu?
Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormântul Lui, la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvârşise nicio nelegiuire şi nu se găsise niciun vicleşug în gura Lui.
Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui.
Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi Se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.
De aceea, Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari, şi va împărţi prada cu cei puternici, pentru că S-a dat pe Sine însuşi la moarte şi a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatele multora şi S-a rugat pentru cei vinovaţi.”

Isaia 53


Si… tie de cine iti place? (2)

( citeste întâi partea 1 – click aici )

Şi acum ca să facem un cover intro-ului de la coverul facut de Vama – Hotel Cismigiu – întrebăm –

De ce am scris eu aceste rânduri? Eu nu vreau sa mă judece nimeni, înţelegi? Nu vreau să mă judece nimeni greşit; nu să nu mă judece. Vreau să ştie exact ce-a fost. Nu vreau sa zică lumea că mă dau mare deştept şi vin cu tot felul de sfaturi văzute prin filme doar de dragul de a-mi umple blogul, pentru a avea succes. Trebuie ca lumea să ştie. Da. Trebuie ca lumea să ştie că şi mie mi-a fost frică. Vezi, lumea nu trebuie să uite. E o realitate pe care mulţi încercăm să o mascăm. E pur şi simplu o realitate.

Gata cu gluma. Nu mică mi-a fost mirarea când în urma articolului de ieri anumite persoane din anturajul meu apropiat m-au întrebat de cine m-am îndrăgostit, de aceea mă văd nevoit să fac o completare privitor la articolul de ieri – toată „treaba” aia s-a întâmplat când aveam cam 18 ani, deci într-un deceniu diferit de ăsta. În deceniul ăsta aproape că mă simt vinovat de superficialitate, pentru că mă văd aproape la polul opus. Sunt constant în indiferenţa mea, greu abordabil şi bineînţeles că îmi place să fiu aşa. Însă nu-i asta treaba voastră.

În clasa a doua, 2 colegi mi-au spus pe cine „iubesc ei în secret”. În clasa a 4-a, vreo 5 colegi mi-au spus despre „amorurile lor secrete”. Bineînţeles că şi eu „iubeam”.  În clasa a 8-a ştiam despre vreo 15 băieţi care erau „îndrăgostiţi” tot în secret, normal. Au ajuns la urechile mele şi numele a 4 fete care „mă iubeau”, tot în secret. Şi eu eram victima „virusului”.   În clasa a 12-a lumea a mai prins curaj şi ştiam doar vreo 4-5 prieteni care încă iubeau în secret. Nu pot să mă laud că eu aş fi fost tare curajos totuşi.  Acum , când mă gândeam că situaţia se va schimba în favoarea curajului, ştiu mai mulţi băieţi ca niciodată care suferă iubesc în tăcere.  Acum, în sfârşit, pot să mă laud că nici nu tac, dar nici nu „sufăr”.  Îmi amintesc de un seminar de anul trecut în care se discuta despre relaţii, iar Florin a fost întrebat de un grup de fete dacă e recomandat ca o fată să ia iniţiativa in cazul în care băiatul e prea mămăligă n-are curaj.  Nu-mi mai amintesc răspunsul lui, însă reacţia fetelor a fost una care mi-a atras atenţia: „dar să spună o data!”.

Când privesc în urmă îmi vine să râd când văd inutilitatea tăcerii. Mi-e ciudă pe mine când realizez insistenţa fix degeaba a gesturilor neînsoţite de cuvinte. Comoditatea unei situaţii de genul – mai bine aşa decât deloc – sau pur şi simplu umila viziune limitată de genul – nu mai e nimeni ca ea – nu mă duc cu gândul decât la expresia aia:  „eşti special, ca oricare altul”.   Mi-e greu să înţeleg de ce unii se potrivesc iar alţii nu, gândindu-mă că singura mare problema ar fi disponibilitatea pentru sincronizare comportamentală.  Ştiu că raţionalizarea asta nu face decât să scoată în evidenţă lipsa de logică a unei iubiri, sau mai grav a unei iubiri unilaterale tacite (dacă există aşa ceva). Cred şi realizez tot mai mult că dragostea nu poate fi un accident fericit sau nefericit ci e pur şi simplu o alegere.  E animalic să iubeşti bazat doar pe instincte sau mă rog – emoţii – . Însă, dacă tot alegi să iubeşti, la ce bun să ţii numai pentru tine?

Deci… ţie de cine iţi place?

PS: cred că-i unul din puţinele articole în care nu mă regăsesc în prezent, însă l-am scris în memoria şi pentru binele prezentului şi viitorului prietenilor.


Fete si baieti destepti

Tibi e Big Brother. E doctor… aproape.   Nu prea mi-a convenit ce-a scris pentru ca articolul lui omoara romantismul. Cu toate astea, ma enerveaza ca mai are si dreptate cateodata. . Ce sa-i faci, daca lucrurile au nume, le zicem pe nume.

„Fetele destepte iau barbati cu bani”
Articolul asta despre dragoste ar trebui sa fie scris de o femeie. Pentru ca ele cumpara si citesc de obicei carti de genul asta. Recomand totusi cele 170 pagini scrise de Elizabeth Ford si Dr. Daniela Drake oricarui barbat care intelege ca orice femeie pe lumea asta are oricum deja un coeficient de inteligenta emotionala (EQ) de 3 ori cat al nostru si acceptam sau nu, jocul de putere e rareori in favoarea noastra, indiferent de backgroundul cultural, religios sau intelectual.

Asadar, sa intelegi cum gandeste o fata, si cum gandesc cele care le invata pe fetele care vor sa invete e mult mai important decat orice carte despre cum sa devii alpha male, flirt sau dogme crestine pe tema asta scrise de barbati.

De ce recomand cartea?
Adevarul e ca mitul relatiilor de durata din dragoste e o inventie a secolului nostru, cu care ne place sa ne pacalim. Tot noutati contemporane casatoriile in 10 minute din Vegas. Divortul in masa sau crimele domestice. Prea des confundam iubirea pe care ar trebui sa o avem in sens biblic fata de orice seaman cu flori de tei cazand alene sau lumanari parfumate, cu soapte calde oarbe ca Statuia Themis a justitiei.

Sunt aici sunt cu autoarele si cu miile de ani cu casatorii aranjate in familie, cu omul pesterii care trebuia sa munceasca, sa aiba, apoi sa aleaga femeia cu cele mai putine cosuri si stia cel mai bine sa fiarba vanatul (probabil doar reginele stiau si pe vremea aia, ca si acum, ca apa se fierbe cu sare). E ceva perpetuat istoric in orice cultura din lumea asta, si cred ca intelegerea conceptului s-a mutat tot mereu mai sus in dezvoltarea personala ontogenetica, concomitent cu varsta maturizarii complete. Nu vorbim deci daca acceptam personal ideea ci cand vom fi de acord si deci vom lupta mai cu foc sa atingem idealul societatii moderne.

Baietii destepti inteleg si iau fete dragute. As putea sa dau aici zeci de argumente de ce asta conteaza cel mai mult intr-o relatie. Pt ca asta intreaba prima data despre o prietena mama si bunica: e draguta? pentru ca asta ii da incredere in sine, si dupa ce sunteti cuplu sunteti satisfacuti amandoi. pentru ca asta vrea societatea si asta ar trebui sa vrei si tu, si sa te simti multumit. daca ai nevoie neaparat de mai mult de la o fata, gandeste-te bine daca mai vrei o scoala sau terapie. Pentru linistea familiei: da, stiu de celalte criterii secundare „obligatorii”

„Noroc in dragoste”

Tibi