Tag Archives: discutie

3 capcane ale dialecticii

N-am să vorbesc de manipularea discuțiilor să despre cum să câștigi un argument. Pentru asta există Dialectica lui Aristotel, există regulile lui Schopenhauer, există publicații grămadă pe internet.

Există trei mari capcane ale dialecticii (plecând de la premisa că scopul nostru e aflarea unui adevăr, nu câștigarea unui argument).

1. Capcana analogiilor / metaforelor / comparațiilor.

Metoda analogiilor poate fi folosită în citate, în poezie, în abstractizare – în nici un caz în concretizare. M-a sunat acum două săptămâni un tinerel cu un debit verbal neobișnuit, încercând să mă convingă să investesc în piața de capital. După ce a rămas fără argumente logice, a apelat la metoda analogiilor – ” Piața de capital e ca o femeie. Poate că îmbrăcată nu trezește mare interes, însă dacă începi să o dezbraci încetul cu încetul, interesul poate deveni obsesie”. –  I-am apreciat creativitatea, însă argumentul lui e total nevalid. Faptul că asociază o femeie dezbracată cu piața de capital e principiul manipulativ de bază al marketingului vizual (probabil este un termen de specialitate mai potrivit).  Problema e că nu, piața de capital nu e o femeie dezbracată cu care m-aș culca (sau nu).

2. Capcana extremelor / exagerării

Deși e o metodă folosită mai mult în contra-argumentare, apare deseori ca un mijloc de verificare a veridicității. Problema extremelor e că de cele mai multe ori, adevărul e relativ și vor exista aproape întotdeauna elemente, cazuri, particularități, excepții care se vor abate de la o regulă generală. Un exemplu extrem, nu  anulează o tendință generală.

Și acum, ca să folosesc metoda analogiilor – există exercițiul sării. Un om susține că sarea oferă un gust mai bun mâncării. Un alt om spune că sarea strică gustul mâncării, el punând sare în farfuria lui cu ciorbă, rezultatul fiind că ciorba nu a mai putut fi mâncată. A devenit prea sărată. Problema e că el a pus 1 kg de sare în ciorbă.

3. Capcana dreptății

Aici, ispita cea mai mare este ca, atunci când argumentul pe care se bazează părerea proprie se dovedește a fi nevalid, să se caute la nesfârșit, noi argumente (oricât de absurde ar fi) pentru susținerea concluziei (prejudecății). Când scopul e căutarea adevărului, o minte deschisă, dispusă la schimbare și acceptare a propriilor erori, e poate cel mai important lucru.

Mai pot fi menționate capcanele multilateralității adevărului, capcanele atribuirii și folosirii emoțiilor în analiză, capcana sofismelor, capcana validării unei ipoteze prin asocierea ei cu un nume mare, capcana validării ipotezelor prin exemple proprii, capcana adoptării teoriilor mai favorabile ș.a.m.d. .

 

Reclame

Despre oameni si melci

Am încercat de mai bine de 13 ori în ultima lună să scriu ceva. Am eșuat de fiecare dată. Am și acum 8 drafturi încă salvate. Pe restul le-am șters. Recent mi-am dat seama că vorbesc puțin. Nu știu dacă e un handicap social de care ar trebui să mă îngrijorez sau pur și simplu mă încadrez în categoria celor introvertiți și nu simt nevoia de small talk. Am realizat asta abia acum câteva luni. Până atunci chiar aveam impresia că vorbesc prea mult. Poate că vorbeam mai mult înainte și n-am reușit încă să mă acomodez valului de schimbări ce s-au petrecut din septembrie încoace. Deja simt că am vorbit prea mult despre mine.

Voi ce mai faceți? Oare va ploua mâine? Ce-ați făcut în weekend? Ce-a făcut dinamo? Ponta se mai ceartă cu Băsescu?  Sincer, nu mă interesează, însă am observat că așa se întreabă și, în afara cercului de prieteni pe care-i consider mai apropiați, răspunsurile celorlalți sună ca un zgomot care umple un fundal gol, un zgomot necesar câteodată. Știu că atitudinea asta, când nu mă face să par arogant, mă face plictisitor în cel mai bun caz.

M-a sunat o copilă (cred) săptămâna cealaltă să vorbească cu mine. După ce s-a prezentat, am întrebat cu ce pot s-o ajut și mi-a spus – cu nimic. Vrea doar să vorbim. M-am blocat. Ce să vorbim? De ce să vorbim? M-am gândit că, poate, voia s-o ajut cu ceva, dar n-avea curaj să-mi spună din prima așa că, am acceptat în primă fază un fel de comunicare (penibilă aș zice eu) ca să ajungem în final și la problema ei. M-a întrebat dacă am prietenă. Nu i-am răspuns. Mi-a spus că ar vrea să ne vedem. Am refuzat. Am întrebat-o încă o dată cu ce pot eu s-o ajut, ce vrea de la mine? Vrea să ne cunoaștem mai bine. I-am răspuns răutăcios aproape (după ce am realizat că am pierdut 10 minute fix degeaba) că eu nu vreau să ne cunoaștem, nu vreau să ne întâlnim și când mă va suna a doua oară, ar fi bine să mă sune cu un motiv bun, pentru că nu-s omul chitchaturilor. Nu m-a mai sunat. Încă mă întreb de ce.

Unii spun că e un oarecare farmec în toată atitudinea mea de om antisocial. Încep să am îndoieli vizavi de asta. N-am un aer misterios și nu mi se pare că ascund lucruri mișto în spatele tăcerii. N-o luați personal. Îmaginați-vă că statura mea socială e ca a unui om care sare peste micul dejun, la amiază mănâncă o frunză și seara bea un pahar de apă după care se culcă sătul. Fetele probabil înțeleg mai bine.

Poate e o încercare de justificare tot articolul ăsta, poate e răspunsul unei responsabilități asumate o data cu deschiderea blogului, poate e o psihologie inversă prin care încerc să atrag atenția asupra mea, provocându-vă să scoateți mai mult decât ”da”,”nu” și ”bine” de la mine sau poate e doar un articol banal, care după ce va fi citit de 100 de oameni, 3-4 îmi vor da like pe facebook, 1-2 comentarii poate, iar alții 5-6 îl vor menționa în discuțiile noastre private – până la urmă e un subiect mai bun de discuție decât vremea sau fotbalul.

Apropo, oare melcii au gură?


Ceaiul de la ora 5

Cornel e unul din prietenii mei buni din Bucuresti. Cu el petrec macar vreo 2-3 ore pe zi si magar cum sunt abia acum i-am dat posibilitatea sa scrie pe blogul meu..

Camera umplută până la refuz de o caldură sufocantă, geme pe acordurile smulse din clapele pianului și corzile chitării de Ionuț și Matei. Mă gândesc încă odată cât de frumoasă poate fi exprimarea prin muzică.
-Bă, ia-ți rolele și apoi să treci pe la mine să mergem în parc! zise Ionuț, în stilul lui caracteristic, iar eu, abandonez cu părere de rău un pachet de biscuiți și-mi iau tălpășița la cămin, de unde revin echipat corespunzător.
Ajungem la 41. Ne urcăm. Ionuț e pe role, eu le am în rucsac. Începe discuția.
-Bă, a fost noaptea devoratorilor de….
-Publicitate! zise o fată din dreapta mea, stânga lui Ionuț. E brunetă cu ochii mari și rotunzi. Zâmbește cumva complice în direcția noastră. Eu, destul de tulburat, privesc la Ionuț, el însă continuă imperturbabil:
-Comedie! Devoratorilor de comedie! A fost și aia a devoratorilor de publicitate, dar eu zic de comedie!
-Ah, credeam că…exclamă fata încurcată, apoi roși ușor.
Simt un imbold destul de puternic să schimb subiectul, și întreb:
-Dar Ruben a fost în Cora?
-Da io știu? De fapt cred ca a fost, că apa WINNY doar acolo se vinde…cum bă să cumperi produse WINNY !?!?
Trag cu ochiul la fata de langa noi, face eforturi disperate să nu râdă, Ionuț si-a dat și el seama și mă privește mulțumit. Îmi închipui că se gândește la cât de bine e să fii bărbat.
-Când mergem la ștrand?
-Joi.
-Dar noaptea.
-Da…noaptea…

conea


Discutii gen – "Salut Ionut"

Nu stiu daca o fi asa si cand voi mai creste putin. Acum inca mai purtam discutii despre simpatiile noastre cu prietenii – gen..:

1: Ba, azi m-am intalnit intamplator cu ea. Am salutat-o, s-a uitat la mine, mi-a zambit si mi-a zis „Salut Ionut”
2: Pff.. Ionut e fericit azi. Stie cum te cheama ba! :))
3: Taci ba ca si asta e ceva. Eu zic ca-i esti simpatic cumva, ca altfel nu retinea cum te cheama.
1: Da ma. Daca imi zicea doar salut si se uita in alta parte era cumva mai naspa.  Dar mi-a zambit si apoi m-a salutat.(…) Cred ca era putin incordata.  Dupa ce m-a salutat si-a indreptat privirea in jos.
2: Cum ba, ca ea nu e timida de fel..?
1: Da ma.. serios.. Si cand a ajuns in dreptul meu a incetinit putin, in caz ca o mai intreb ceva, sa se opreasca si fraierul de mine am plecat mai departe. N-am mai zis nimic.
3: Ba, ce fraier esti. Vrea fata sa vorbeasca cu tine si tu fugi de ea. Data viitoare cand te vezi cu ea sa o intrebi direct ceva, ca sa fii sigur ca vorbesti si tu cu ea macar 2 minute.
2: Taci ba din gura. Nici sa nu para asa, ca pe tava din prima. O sa-i dea el de inteles ca-i e simpatica mai incolo.
3: Tu chiar crezi ca ea nu si-a dat seama? Ca Ionut asta nu baga in seama pe nimeni si ei i-a si zambit, nu doar ca a salutat-o.
2: Si de unde sa-si fi dat seama ea ba cum e Ionut, daca abia stie cum il cheama??
1: Ba, ce copii sunteti..:)) Stai sa-mi iau un pix sa-mi notez.. Voi cu strategiile voastre..:))
3: Da ma, am uitat ca tu esti cu teorema pastilei.
2: Care-i aia?
3: Stii tu, baietasul spune ca el arunca pastila si asteapta reactia.  Niciodata nu vine direct cu initiativa.
2: Da, e o treaba si asta..   (…)   Si zici ca ti-a zambit, nu? :))
1: Hai gata ba, terminati-va :))

Si cand ma gandesc ca totul a pornit de la un salut. Abia dupa ce am scris mi-am dat seama cat de inocente sunt discutiile astea. Nici mie nu-mi vine sa cred..
Intotdeauna m-am intrebat daca si fetele poarta intre ele discutii gen..”Salut Ionut”


Discutii barbatesti

Pfoaii.. ai vazut-o ba?! Avea motor de 2.4 , 180 de cai, era alba, jante de aluminiu, praguri, folii, tobe tunning, tot ce vrei frate. Si nici nu consuma asa mult. Un 10 la suta in oras.

Ai vazut meciul ieri?   A facut egal Timisoara. Ma asteptam sa bata. A avut niste faze.. serios. Oricum, fata de ultima etapa, asta a fost mult peste.

Ia uite-o si pe-asta.  N-ar strica una pe langa casa omului.   Se si imbraca asa sa caste toata lumea ochii la ea. Ce-i mai place..

Astea sunt 3 discutii care nu le sunt permise femeilor. Daca aud 2 femei discutand asa ceva imi pun serios intrebari privitor la sexul lor („genre” ).