Tag Archives: depresie

Grație

Există un moment când o cafea nu mai e în stare să se lupte cu un om sleit de putere. Ală e momentul în care îți dai seama că genul ăla de oboseală n-are remediu fizic.

Există un moment când vrei cu disperare ceva ce nu-ți permiți. Începi să răscolești, să cauți, să-ți dai toate lucrurile peste cap pentru a face minunea să se întâmple. La final, obosit de atât efort îți dai seama că nu-l mai vrei. Rămâne să te mulțumești cu-a mai rămas, cu dezordinea.

Există un moment când ai nevoie de cineva. Începi să alergi confuz de la un om la altul, însă sfârșești realizând că acel cineva erai tu; doar că te-ai pierdut.

Există un moment când crezi că ai descoperit fericirea. Te oprești o clipă pentru a o savura, dar nu mai e acolo.

Există un moment când te pui timid pe genunchi să faci o rugăciune. Privești cu frică în oglinda cu momente eșuate și-i dai rușinat nota de plată lui Dumnezeu.

Există un moment când nu mai ai nevoie de cafea pentru că nu mai ești obosit, un moment în care devii brusc încrezător și în loc să ai nevoie de cineva, devii tu acel cineva pentru altcineva. Există un moment când fericirea durează mai mult de o clipă.

E momentul când nota de plată a fost achitată. Te uiți din nou timid către Dumnezeu și în loc să-L vezi supărat și resemnat ca un părinte care plătește amenzile unui copil rebel, Îl găsești mulțumit, grațios, cu o privire care-ți dă încredere. A făcut El cinste și de data asta.

Reclame

O sticla de JB si o pustoaica

Am urmărit o mică dezbatere în liceu dintre profa de mate (cred) şi câţiva colegi care au început să se laude cu distracţiile din weekend.  Colegii povesteau cum s-au făcut praf, au dansat pe mese, apoi fiecare cu cate o domnişoara tanti au mers să-şi continue cheful.  După toate astea, când au ajuns acasă au vomitat restul nopţii ajungând să adoarmă cu capul pe un colac anume. Dilema profei (şi a mea) era cum poţi asocia voma cu distracţia.

Încetul cu încetul am început să înţeleg mentalitatea de om care trăieşte din weekend în weekend, în rest fiind robotizat parcă de viaţă.   Cinci zile pe săptămână îţi programezi weekendul, pentru ca apoi să-ţi aminteşti din el doar partea aia dinainte să te îmbeţi şi partea aia de mahmureală când te ţineai cu ambele mâini de cap că simţeai cum iţi exploda creierul şi te jurai pe tot ce găseai la îndemână că nu mai bei în viaţa ta.  Acum aş fi necinstit dacă aş spune că oamenii nu se simt bine în micile lor escapade din viaţă, când mai uită de şedinţe, de examene, de perechea de adidaşi găurită şi de banii datoraţi.  Ce mi se pare mie trist e că oamenii au impresia că doar aşa pot uita.

În general e greu să recunoşti că nu eşti fericit când sună decibelii, când goleşti sticlele de JB sau când îţi ies combinaţiile cu vreo puştoaică.
În general oamenii au impresia că îşi cunosc limitele şi nu exagerează cu nimic niciodată.
În general e greu să-ţi dai seama că stilul ăsta de viaţă e nociv din punct de vedere social şi mai ales emoţional. 
În general îţi dai seama de lucrurile astea când deja eşti pe jumătate distrus.

Eu nu condamn distracţia şi nu încurajez uşile încuiate pe dinăuntru şi când zic distracţie nu mă refer la un joc de şah sau să citeşti o carte bună, ci mă refer la lucruri care fac adrenalina să intre în viteza a doua măcar.  Ce mă doare e că oamenii amestecă lucrurile bune cu alea care fac rău şi rezultatele sunt depresia, relaţii rupte, copii din flori, divorţuri, familii distruse – toate pentru că la momentul potrivit în loc să ai grijă de sentimentele tale ai ales să te joci cu ele.


E ploaie.. nu e rahat

ploaieE perioada aia a marilor depresii. Afara ploua, cerul e innorat.. n-avem alei, asa ca ne umplem de noroi. Nu mai vezi soare…copacii au chelit de frunze.. totul e prea intunecat..

E toamna. Acum nu mai ai bani. Acum esti bolnav. Acum ai probleme. Acum viata ta se indreapta spre nicaieri fara nici un sens.  Acum pe cine ai iubit tu nu te mai iubeste.  Acum nu mai ai nici un prieten langa tine. Acum esti tradat. Acum nimanui nu-i mai pasa. Exact acum, cand ai mai mare nevoie.. lumea te da la o parte.. Nu mai are sens viata asta.. la ce bun sa mai traiesti? Parca si frunzele copacilor se intorc, cazute pe jos, difuzorul la teve se strica si auzi vocile de acolo distorsionat. Vrei sa dai un telefon si nu mai ai centi.. daca ai centi, atunci n-ai pe cine suna. Aseara ai vazut o drama pe proteve. Dupa asta te-ai uitat la stiri si ai vazut cum s-a sinucis fetita aia de 22 de ani.  Ce mai e si viata asta? Iti vine sa plangi.. sa plangi, si o data cu tine sa planga si cerul.

E cumva comic ca deja am citit pe vreo 3 sau 4 bloguri aceeasi idee – comparatia dintre vremea de afara si starea interioara. Pana sa apara pe bloguri ilustratia asta, normal a aparut in poezii, in romane, in teatru, filme, etc. Ce coincidenta, nu? Afara ploua si tu esti suparat. Afara e soare, si esti plin de energie.. Mare coincidenta. Putini oameni am vazut razand zilele astea. Eu am ras.. noroc de colegii mei care au o durere asa, mai specifica vizavi de majoritatea lucrurilor care se intampla.  Stai in casa deprimat si te plangi ca ai o viata de rahat, ca nu merita sa mai traiesti, ca nu se intampla nimic important in viata ta, ca muncesti ca un sclav, ca nu se alege nimic de tine, ca nu te mai intelegi cu nimeni, cand de fapt viata ta a fost mai tot timpul asa, sau cel putin asa ti s-a parut. Viata de rahat..

Rahatul asta din viata ta e pur chimic in perioada asta. Corpul tau e influentat de vremea de afara, si afecteaza asa, putin, si sistemul nervos.. Si daca inca ai impresia ca exista separarea aia asa de mare dintre „ce-i in inima” si „ce-i in trup”, sau dintre emotii si corp… s-ar putea sa te inseli..

E  ploaie.. nu e rahat

poza preluata de pe dreamstime.com