Tag Archives: critica

Critici

Nici nu mai stiu cu cine vorbisem. Stiu ca a scris ceva si erau acolo vreo doua greseli de tipar. Cand toata lumea spunea – wow, ce tare.. sa mai scrii, etc.. – eu i-am spus sa corecteze greselile alea ca nu dau bine acolo.  Raspunsul a fost unul destul de violent – „Din tot articolul asta, tu cu asta ai ramas? Doua greseli de tipar?? Nu pot sa cred. Toti stiu doar sa critice, sa arate ca-s ei mai destepti. Ce mai prieteni am si eu..”

In primul rand, nu criticati atitudinea persoanei respective. Nici unul din noi nu-i mai breaz.

Am observat ca in general oamenii nu-s in stare sa ia partea buna dintr-o critica. Cei mai multi dintre oameni iau critica drept atac la persoana. Eu sunt in stare sa ascult o critica, insa nu pentru ca-s mai bun, ci pentru ca-s un ignorant nepasator care nu prea da doi bani pe ce zic altii.  Imi doresc sa ajung la nivelul in care atunci cand cineva imi atrage atentia asupra unui lucru sa-mi iau timp sa ma gandesc daca are dreptate sau nu si, in caz ca are dreptate, sa rezolv problema. Strategia cea mai folosita acum e – daca tu imi zici ceva de rau, inseamna ca ai ceva cu mine, esti un rau, un insensibil, un om care pur si simplu nu merita sa stea liber printre ceilalti. E veche strategia asta de contra-atac, sa iei atentia de la tine si sa o indrepti spre adversar punandu-l pe el intr-o lumina proasta.

Cred ca pana la urma, problemele astea de atitudine sunt din cauza imaturitatii.  Si nu, nu cred ca la  30 de ani esti neaparat mai matur decat Leo, care are 11 ani.

Poate ca ar trebui sa incepem sa privim dincolo de atitudini, dincolo de intentii, la natura criticii, pentru ca in general criticile sunt fondate pe ceva.

PS:  ne-am cam invatat cu – vorbim aiurea, dar persoanele de fata se exclud – . Ei bine, pe blogul asta, cand scriu un articol nu-l scriu pentru aia care n-o sa-l citeasca niciodata, ci pentru mine si pentru cei care citesc.

PPS: chestia cu – „eu accept criticile, dar doar alea constructive” sau „eu accept o critica atunci cand e spusa cu nu stiu ce atitudine” – astea-s niste mari vrajeli care nu arata decat ca esti incapabil sa accepti critica. Punct!


O vorba fara sens

In mod normal, ar trebui sa existe un anumit motiv pentru anumite remarci.  De exemplu,  fiind grabit, dau din greseala cu mana peste paharul cu apa si se varsa pe masa. Parca la fractiune de secunda aud ceva de genul „ce faci ba?! de ce l-ai dat jos?”  – Era logic ca n-a fost cu intentie. Scopul remarcii – evident, nici unul.
Mai este si situatia aia in care uiti ca ai mancare pe aragaz si, evident, se arde mancarea. Vine imediat remarca: „Ba, da de ce ai lasat mancarea sa se arda? Uite ce ai facut.. Sa mananci tu asta!”

Inca ma intreb, din moment ce faptul e consumat, din moment ce omul isi vede greseala si el e cel care suporta consecintele,  care-i scopul remarcilor astea?

Mare lucru sa vorbesti cand stii ca rezolvi ceva, nu de fiecare data cand ai ocazia sa-ti arati cei 2 neuroni prost folositi.


Lopata de dupa ceafa

Cand mi-a trantit vorbele alea, m-am simtit exact ca atunci cand,  dupa ce am facut volutariat, la renovarea unei cladiri,  3 luni de zile, a spus un nene care nu s-a obosit nici macar sa indrepte un cui, ca mai bine nu veneam, ca mai mult am stricat.  Stiti ce-i aia munca de santier, nu?  Sa scoti pardoseala, sa scoti cuiele din fiecare scandura,  le indrepti,  sapi la harlet subsolul, cari pamantul cu roaba,  raschetezi peretii,  dai la smilgher tavanul,  faci mortar la lopata,  legi fier,  faci cofraguri,  faci beton, il cari cu roaba si il torni la locul lui, lipesti polistiren peste care  pui plasa, apoi  tragi adeziv,esti in permanenta presat de timp pentru ca mai ai o saptamana si trebuie sa termini; munca de-asta.  Dupa 3 luni de patriotism se trezeste o gura sparta sa spuna ca mai degraba nu veneam, asta dupa ce am terminat treaba, evident.

Acum, cand mi-am facut analizele alea la sange de mi-au zis baietasii cu halat ca-s suspect de nu stiu ce hepatite,  cand i-am intrebat de la ce e, mi-au zis ca poate fi de la alimentatie proasta – nu se pune problema, de la alcool – nu se pune problema, sau de la stres.   Nu m-am speriat, stiam ca n-am nimic si s-a confirmat ce-am zis eu. Dar el, prietenul meu, statea langa mine si-mi zicea – „ce stres ba? Ce mare lucru faci tu?”   Coincidenta facea ca eram in plina sesiune, asa ca programul meu zilnic arata cam asa: trezire – 6:30 – plec la serviciu, ma intorc la 5, imi fac mancare, stau 10 minute si incep sa invat. Invat pana la 12-1 noaptea, cand cad rapus cu cartile pe burta si imi dorm cele 4-5 ore.  Stiti, perioada aia in care, intr-o luna de zile dau 14 examene.  El, care e tinut in palme de parinti, care singura lui grija e sa-si dea cele 5 examene ale lui pe semestru,  el caruia ii trimite de acasa saptamanal mancare gata facuta, el, imi spune – care stres?  El e revoltat pe doctor ca , cum poate spune el asa ceva? Cum sa fie Ionut stresat? Eu nu m-am plans nici o secunda, dar era vina mea.  Nu se opreste aici. Continua cu – „Ionut, pe bune ca nu te inteleg. Cum sa fii stresat ma? Ca la tine e usor.  Eu trebuie sa merg in fiecare zi cate 6 ore la scoala, sa scriu, tu mergi doar sambata si duminica (de la 8 la 4-5 da), tu sa fii stresat? Ce sa mai zic de mine?”

M-am uitat in ochii lui si nu i-am zis nimic.  Pur si simplu, mi-am dat seama ca, in loc sa-mi fie prieten,  sa-mi zica, stai linistit Ionut, o sa fie bine, el imi da cu lopata dupa ceafa.  N-am zis nimic, ci pur si simplu am tacut.  N-avea nici un sens sa ma cert cu el.

Amandoi, atat nenea cu critica de pe santier cat si baietasul care se ia de mine ca de ce sunt stresat,  imi erau si imi sunt inca amici si si-au permis sa-mi spuna lucrurile alea pentru ca ma cunosteau cumva. Stiau ca accept critica si  fac fata sinceritatii. Cu toate astea, exista momente cand omului ii prinde bine o lopata dupa ceafa si exista momente cand lopata de dupa ceafa nu face altceva decat sa te bage in spital.