Tag Archives: craciun

Concert de Craciun – Cristian Cazacu

Iulian si Gabi s-au gandit sa ne faca o surpriza frumoasa de Craciun anul ăsta și l-au chemat în București pe omul care a lăsat Penielul cu mandibulele până în pământ de la prima lui piesă.
Cristian Cazacu va cânta luni de la 19:00 într-un cadru mai intim, „ca de la prieteni pentru prieteni” la Home Matache (în zona Piața Matache – cum intrati pe strada perpendiculara cu Iulia Hasdeu, faceti prima la stanga, în capăt)

Intrarea va fi 10 lei.

Găsiți detalii la Gabi și pe facebook.

Reclame

Sa va bucurati

Anul asta n-am mai privit Craciunul cu emotiile de alta data. Erau ani cand abia asteptam sarbatorile de iarna pentru atmosfera specifica. Cadourile, luminitele, colindele, chiar si agitatia aia, toate erau chiar placute.  Incercam sa-l includ cumva pe Isus ca un element al sarbatorii sau mai degraba ca un pretext (aiurea).  Nu vreau sa fiu habotnic si sa exclud toate elementele de sarbatoare, pentru ca pot tine toate cele 40 de zile de post, pot sa ma limitez strict la semnificatia religioasa a evenimentului si tot nu cred ca rezolv mare lucru. Isus nu-i tipul ala care s-a nascut de Craciun, a murit intr-o vineri (sau joi, depinde care teorie o adoptati) si a inviat de Pasti.  Isus ar trebui sa existe in fiecare zi si daca n-are loc intr-o zi  de 14 iulie, de 22 ianuarie, 13 mai sau oricare alta zi fara semnificatii crestine deosebite, nu-i ca si cum ar face mare diferenta ziua de 25 Decembrie.

Vreau totusi sa sarbatoresc Craciunul, insa de data asta vreau sa sarbatoresc cu un Isus pe care-L cunosc si care ma cunoaste.  Nu vreau sa ma simt ca un invitat strain la ziua de nastere a unui strain.

Va doresc sa va bucurati de Craciun.


Concertul povestilor copilariei

Mai multe detalii pe: http://pasicatreviata.ro/2010/12/concertul-povestilor-copilariei/


Scrisoare

Vad ca-s la moda scrisorile catre Mos Craciun, insa, anul asta n-am sa fiu in trend. Am sa scriu o scrisorica lui Isus, pentru ca, pana la urma, El e eroul principal de Craciun si nu Mosu. Cel putin asa ar trebui sa fie. Asa ca,

Draga Isus,

Multumesc pentru vizita ta de acu 2000 de ani. Multumesc ca ai fost gata sa vezi pe pielea ta cum e sa traiesti pe Pamant si ai ales sa traiesti ca un om normal, fara pile, fara masini primite de la parinti, ci ai muncit si tu pentru mancare. Multumim pentru exemplul tau.
Stiu ca nu te-ai nascut de Craciun si nici nu stiu ce sa-ti urez de ziua ta. Ti-as ura La multi ani, dar ar fi ciudat, nu? Tu oricum traiesti vesnic. Doamne Isuse, sper ca anul care vine sa fiu mai cuminte, pentru ca probabil asta e cel mai frumos cadou care as putea sa ti-l fac de ziua ta. Stiu ca anul asta n-am fost asa cuminte si nu merit nimic. Oricum, nu prea inteleg eu treaba asta. Daca e ziua ta, de ce ar trebui sa primeasca toti oamenii cadouri, toti in afara de tine. Stiu ca deja te-ai obisnuit cu cantecele alea dedicate tie cu „de ziua ta iti dau inima mea”.. si multa vorba goala. Doamne Isuse eu n-am ce cadou sa-ti fac si nu pentru ca sunt sarac si nici pentru ca tu ai de toate si n-ai nevoie de nimic. Tot ce pot sa zic anul asta de ziua ta e multumesc pentru ca imi esti prieten, multumesc pentru inca un an de prietenie.
De ziua ta, eu nu vreau nimic. De ziua ta sper sa te bucuri. Sa te bucuri si de mine si de restul lumii.
Sper ca pana la urma sa-mi vina vreo idee de cadou si pentru tine. Pana atunci, tu sa stii sigur ca sunt prietenul tau, ca te iubesc si ca apreciez prietenia ta.

Al tau, cel mai bun prieten,
Ionut


Spambartori febricite!

Fie ca cuvioasele sarbatori de Craciun si de anul nou sa va aduca lumina in sufletul vostru zbuciubmat si cozonacul vostru negru  sa-l simtiti dulce, zapada din copaci sa va incalzeasca inimile racite de caloriferele pe care ati dat multi bani munciti din greu in anul foarte greu despre care s-au zis atat de multe si Mos Craciun , chiar daca nu exista, sa va aduca multele si singurele cadouri pe care le veti primi anul acesta cand se va cobori pe hornul casei, chiar daca stati la bloc si n-aveti horn, si colindatorii sa va induioseze cu cantecele urlate pe ulite in miez de noapte iar familiile sa va fie pline de lumina  lunii si de mancarurile gata facute cumparate de la carfur, iar anul nou care vine sa fie un an plin de fericire, aproape asa cum a fost si asta, iar dorintele voastre de a castiga la loto sa se indeplineasca la toti o data, sanatatea sa duhneasca in casele voastre, bogatia sa-si faca culcus, painea sa fie inlocuita cu cozonac, salamul cu cabanos si pastele cu penne. Papucii rupti sa se coase singuri la loc, ciorapii sa reinvie si sa nu mai puta, portofelele sa fie pline si nu doar de facturi si chitante, rezervoarele masinii voastre sa vomite de benzina, sa vi se mareasca salariul de 5 ori pe cat l-au marit anul care a trecut, sau ma rog, somajul, iar toate examenele vietii si incercarile ei sa le treceti asa cum le-ati trecut pe toate pana acu..sau ma rog,  putin mai bine. Prietenii sa va fie alaturi cand noaptea se va lasa peste luminoasa voastra casa, iar cainii vagabonzi sa va fie paznicii scarilor de bloc. Va doresc ca vecinul de sus sa nu va mai inunde de atatea ori, iar factura la gaz sa fie din ce in ce mai mica. In anul care vine sa primiti mai multe minute pe telefon, chiar daca la fel, o sa ma sunati doar cand o sa aveti nevoie de mine.. macar sa nu platiti nici pentru asta, iar  hainele sa nu vi se mai rupa niciodata. Vreau ca in anul care vine cerul sa se contopeasca cu pamantul,  bogatia cu sanatatea, fericirea cu prietenia si viata lunga cu ce-a mai ramas bun.. Un an nou fericit!

Sunt sigur ca toate lucrurile care le-am zis eu se vor indelpini  de accea astept sa-mi multumiti.

PS: trimite mai departe acest mesaj la cel putin 348 de prieteni in urmatoarele 2 minute  si pana maine la 12 si un sfert ti se va indeplini jumate de dorinta

imagine preluata de pe www.funny-potato.com


Program de sarbatori

S-o dau in spam?  Ma bate gandul la un articol de tip spam, de-ala tipic de Craciun cu familie, cu Mos Craciun, cu dorinte, si-asa mai departe. Promit sa scriu un articol de tipul ala pana la Craciun.
In 5 ore intru oficial in vacanta de iarna. Anul asta e misto ca e zapada, asa ca, poate prind niste ture bune cu sania. Pentru schi ma pastrez pentru februarie. Asa ca..
Cel mai probabil, marti am sa fiu in Suceava. Nu mi-am programat mai nimic pentru perioada dinainte de Craciun. As merge la patinoar de 2-3 ori, poate un twitmeet daca se va organiza, poate un sanius ceva.. asa ca in vacanta. Cu colinda probabil ca am sa merg, insa nu stiu cu cine inca. Invitatii vin din mai multe locuri. As merge cu colinda pana pe la un 12-1 apoi m-ar tenta un party ceva. De Craciun, normal, am sa merg la biserica. Intre Craciun si Anul Nou e posibila o excursie de-o zi la Iasi, apoi, de anul nou, mult asteptata excursie la Pojorita, unde ne vom da cu camerele de tractor de pe deal, unde vom face focul la soba, unde ne vom distra la maxim 3 zile aproape. Anul asta nu merg cu mascatii. :))
In tot timpul asta sper sa ma intalnesc cu cei mai multi dintre prietenii mei. O sa fie niste sarbatori tare faine anul asta.

PS:  Ba!  Pregatiti banii de rev ca ne asteapta omu de atata vreme.  :))

sursa imagine:  www.dreamstime.com


Un cadou de Craciun

Asa, acu hai sa o facem pe profesionistii iar in ceea ce priveste cadourile.  Am facut un sondaj, nu tare multe voturi, insa voturi importante. Hai sa zic intai de ce conteaza mai mult sondajul meu facut la 80 de oameni si nu cel al unui centru de statistica facut la 8000 de oameni. Cred ca e evident. La sondajul meu au raspuns oamenii din anturajul meu, prietenii mei, oamenii carora le fac eu cadouri. Asa ca, am aflat direct de la ei ce cadouri prefera.  Nu-mi retrag cuvintele din articolul trecut despre cadouri , insa, am sa incerc sa fiu putin mai open minded. 

Sincer, oarecum ma surpind rezultatele sondajului.  Ma asteptam sa fie mai apreciate plicurile cu bani, ma asteptam sa fie mai apreciate florile. Asa, sa vorbim putin despre cadourile de Craciun.  Am facut un mic research pe internet sa vad cam ce se recomanda si ce nu se recomanda de Craciun.    In prima faza eram putin sceptic, dar, apoi, dupa ce am vazut rezultatele sondajului am decis sa nu mai fiu asa comunist. Asa ca..

De Craciun nu recomand plicuri cu bani decat in familie daca e cazul (si nu, prietena nu-i familie) De Craciun nu recomand cani pe care sa scrie Mere Xmaz. De Craciun nu recomand nici macar florile.  De Craciun biletele la concert si cinele romantice nu sunt considerate cadouri ci mai degraba niste lucruri care vin natural in perioada asta.

Recomand de Craciun: o carte buna, o bluzita, un fular, manusi, sau, un ceas sau o bijuterie faina.  Pentru copii o jucarie merge perfect, sau o consola ceva. Copiii nu apreciaza hainele si nici cartile.  

Nu, nu e o perioada cand trebuie sa fim mai buni, mai atenti. Mai buni si mai atenti trebuie sa fim tot timpul nu doar de Craciun, insa, daca perioada asta e un pretext sa ne schimbam putin din atitudine, atunci profitam si de asta.   E frumos sa dai un cadou de Craciun. Cand eram copil asteptam tot anul perioada asta. Stiam ca trebuie sa primesc ceva.  Mi-e ciuda cand vad ca oamenii se schimba intr-un mod ciudat. In loc sa dai o jucarie unui copil, nu ii dai nimic sau ii dai ceva ce esti dator sa-i asiguri ca si parinte.  In loc sa dai un cadou dragut prietenei tale, ii cumperi  un bici din sex-shop pentru ca ti se pare mai funny.  In loc sa-i dai o carte sorei tale, nu-i cumperi nimic, ca oricum nici ea nu-ti cumpara. N-are bani.    

Cadoul NU inseamna comert. Nu dai din bun simt pentru ca si tu ai primit. Nu dai  ca sa primesti inapoi. Dai pentru  in semn de apreciere, de dragoste fata de acea persoana.  Poate ca anul asta e un an bun sa-ti arati aprecierea… Chiar daca-i criza.

PS:  ideile si recomandarile alea de cadouri reprezinta parerea mea subiectiva