Arta.. muzica cu poveste

E o senzatie asa ciudata cand mergi pe holurile liceului de arta. Auzi tot felul de instrumente, fiecare cantand separat melodia lui. Pian, flaut, oboi, clarinet, trompete, viori.. trebuie sa le auzi. Tot timpul este cineva care studiaza. E un random total cand fiecare isi canta piesa lui. Mai spre seara, de obicei se aud mai putine instrumente. Cateodata, cand se aude un singur instrument.. pur si simplu il poti auzi din orice colt al scolii. Invoca suspansul.. Se aude ciudat.. nu se armonizeaza instrumentul ala decat cu peretii scolii. Imi amintesc cum de multe ori ma opream langa o sala unde studia cineva, pur si simplu sa ascult cum canta.. Ma intreb daca-si mai aminteste Ionut cum si-a scos media la romana in clasa a 7-a. Canta la pian in sala de langa clasa noastra. Profa l-a auzit si a ramas pur si simplu uimita de talentul lui. A intrebat cine canta.. si parca in cor i-am zis ca e baiatul ala care de la inceputul anului n-a fost inca la ora de romana. Daca mergeai pe holurile scolii vinerea seara cand avea repetitie orchestra.. pur si simplu nu-ti mai venea sa pleci. Era asa fain cand auzeai dirijorul cum striga deodata.. Stoooop! .. Mai cu viata! De ce dau din maini aici?! Scoateti nasurile din partituri si uitati-va la mine! Parca si vocea lui se armoniza cu piesa… Si cand auzeai toate instrumentele cantand aceeasi piesa, cum se armonizau, cum se asteptau unele pe altele.. cum ieseau fiecare pe rand in evidenta.. pur si simplu.. nu puteai doar sa asculti.. traiai muzica.. Era o muzica cu poveste.. Era Beethoven.. era Mozart.. era Bach.. Strauss.. Handel.. Wagner.. pana si..Porumbescu.. toti traiau.. in liceul de arta.