Tag Archives: cearta

O vorba fara sens

In mod normal, ar trebui sa existe un anumit motiv pentru anumite remarci.  De exemplu,  fiind grabit, dau din greseala cu mana peste paharul cu apa si se varsa pe masa. Parca la fractiune de secunda aud ceva de genul „ce faci ba?! de ce l-ai dat jos?”  – Era logic ca n-a fost cu intentie. Scopul remarcii – evident, nici unul.
Mai este si situatia aia in care uiti ca ai mancare pe aragaz si, evident, se arde mancarea. Vine imediat remarca: „Ba, da de ce ai lasat mancarea sa se arda? Uite ce ai facut.. Sa mananci tu asta!”

Inca ma intreb, din moment ce faptul e consumat, din moment ce omul isi vede greseala si el e cel care suporta consecintele,  care-i scopul remarcilor astea?

Mare lucru sa vorbesti cand stii ca rezolvi ceva, nu de fiecare data cand ai ocazia sa-ti arati cei 2 neuroni prost folositi.


Moralistul

La ora de desen. Ca de obicei, jumatate de clasa ne-am uitat pensoanele acasa. Profa, de treaba ea in felul ei, insa mai crizata de fel,  incepe sa ne ridice pe fiecare in picioare sa ne spunem minciunile, ca de ce ne-am uitat pensoanele acasa.  Il ridica pe un coleg de-al meu, zice el o poveste acolo, la care profa „Da bine ma, dar daca mama ta ar trebui sa faca o operatie, si dupa ce o taie doctorul, sa isi dea seama ca si-a uitat jumatate din ustensile acasa, ha? Cum ar fi?”  Baiatul, s-a facut rosu la fata, si-a luat ghiozdanul si a iesit plangand din clasa.    Profesoara nedumerita, intreaba clasa ce-i cu el, la care un coleg ii spune – „Stiti, mama lui chiar a murit in urma unei operatii nereusite”.  Ala a fost momentul in care am inceput sa-mi dau seama cat de mult conteaza sa-ti cantaresti bine cuvintele si cat de usor poti rani pe cineva doar „din greseala”.

De atunci, am renuntat sa mai arunc cu pietre in oamenii nervosi, in cei suparati, in oamenii tacuti sau cei distanti.  Niciodata nu poti sti 100% ce se ascunde in spatele unei atitudini si cand o faci pe moralistul risti s-o dai in bara urat de tot.     In loc sa te chinui sa schimbi omul, mai bine ai incerca sa-l intelegi prima data.  Sau nu?


Familie.. cu bocanci si farfurii

V-am zis ca m-am mutat? Da, m-am mutat cu Ruben, Alex si Adi de o saptamana. Probabil o sa auziti de ei mai des de-acum.  Am scapat de tanti cu gogosarii.  Nu ca as fi avut ceva cu tanti, ca era singura persoana pe care o cunosteam din tot blocul ala cu 2 scari si 10 etaje. Da, stiu, mi s-a mai zis. Sunt antisocial.

Aici am dat de un fel de familie mai trista. De fapt o situatie mai trista. De partea cealalta a peretelui camerei mele e jungla. Bunica, cu fata, cu nepoata si cu ginerele. De obicei, pana la 12 noaptea e liniste. La 12 noaptea, parca la comanda incep toti sa racneasca.  Bataie, scandaluri, pumni in mobila, haos total.  E familia omului, nu pot sa ma bag. Pe mine ma deranjeaza ca nu pot dormi din cauza lor.  Mai dau 2-3 pumni in perete sa arat ca-s deranjat de salbaticia lor si atunci 5 minute se face liniste. Numai bine, pana aproape sa adorm. Dupa aia aud un racnet ca din gura de sarpe „da mai lasa-ma in pace animalule !!!”.    Incerc sa-mi dau seama de unde atata ura. Incerc sa-mi dau seama cum pot fi niste oameni in halul ala de incompatibili de sa se certe si sa se bata in fiecare zi. O fi din cauza alcoolului, a incapatanarii, a educatiei, a dorintei de supermatie, or fi toate la un loc.. nu stiu. Cert e ca nu-i bine. 

Acum mai spuneti ca-s prosti americanii ca ei dau bani psihologilor pentru terapie de cuplu.
Noi suntem aia destepti ca nu aruncam cu bani. Noi aruncam cu bocanci si cu farfurii.


Doua scene

S-o luam de la inceput.   Scena 1:

Vineri seara eram cu Adi la un suc. In fata lui Adi, doi porumbei se uitau intr-o revista de rochii de mireasa. Da, ati ghicit, erau logoditi.  Baiatul foarte interesat de ce era in revista, fata cu ochii aiurea. Bine, nu aiurea, la Adi. Se uita, iar se uita, insista, baiatul o vede. Mai in gluma, mai in serios ii bune mana pe obrajori sa-i intoarca privirea la el. Ea se uita putin in revista, apoi iar la Adi. Baiatul se cu tensiunea-n vene la maxim ii spune pe un ton linistit totusi.. „Nu vrei sa uiti si la rochii?” – la care ea raspunde nervoasa „Auzi, tu nu-mi dictezi mie ce sa fac!”.

As face un comentariu, dar intai sa derulez si scena 2.

La metrou la Universitate. O doamna foarte draguta, foarte frumos imbracata astepta pe peron cu un copilas langa ea.  Copilasul alerga pe acolo, ea nici nu-l baga in seama. La un moment se duce baietelul pe scarile rulante si incepu sa se joace pe acolo.  Mamica lui draguta nici macar nu intorsese capul sa-l supravegheze putin. Se lasa copilasul prins de multime pe scari si dupa ce urca putin incerca disperat sa coboare pe scarile in miscare.. Se baga disperat printre oameni si cobori. Mama lui vazuse agitatia si striga la el sa vina mai repede langa ea. El vine ispasit, mama il apuca de o mana si ii zice – citez – ba handicapatule, ce-i cu teatrul asta care-l faci aici??  stai aici si nu te mai misca sa nu te pocnesc – am incheiat citatul.  Mi-a picat fata cu totul..

Vedeti cumva legatura? Sau continuitatea scenelor?  E nevoie sa zic morala sau e evidenta?   Apropo.. care-i morala din toata treaba asta?