Tag Archives: bucurie

Cârpe Diem

Nu-i o idee interesantă, deși multă lume crede că-i interesant ca pe 1 ianuarie să scrii despre cât de nașpa a fost în 2011 și despre planurile mărețe din 2012. Sunt niște articole clișeu, neinteresante, exact ca ăsta pe care-l voi scrie eu acum. Însă nu mă mai chinui să fiu original, să fiu băiatul ăla care scrie măreț despre lucrurile mărunte ci am să scriu lejer și cel mai probabil voi fi plictisitor, așa că, dacă aveți o carte deschisă lângă laptop, cititul ei ar fi o opțiune mai bună. Dacă totuși veți citi ce scriu din compasiune pentru mine, să nu mă simt ca și cum aș vorbi singur sau din respect pentru mouseul care a fost solicitat la un efort când a clickuit linkul către blog, here we go..

Nu pot spune că anul 2011 a fost un eșec total și nici nu pot susține că a fost un an tare bun. La finalul lui 2010 îmi făcusem un sistem personal de evaluare pe mai multe domenii unde mi-am scris tot felul de realizări și eșecuri. Ei bine, anul ăsta am decis să nu mai completez nimic pentru că ar fi fost cumva deprimant. Am stat 4 luni pe dreapta, fără serviciu, lucru care m-a destabilizat din aproape toate punctele de vedere. Pe de altă parte, în 2011 am avut cei mai faini prieteni și pot spune că în toată trăirea mea pribeagă pe pământul ăsta plin de oameni triști și singuri, nu m-am simțit singur aproape deloc, ci întotdeauna telefonul a sunat pentru că plictiseala in 2 e întotdeauna mai interesantă. Chiar dacă activitățile au fost puține, locurile vizitate au fost și mai puține, o cola băută în mall, un whist în miez de noapte sau o poveste random spusă la un colț de bloc sau într-o căsuța de mesănger au fost fix genul de lucruri care au făcut să treacă zilele frumos.

Acum aș fi tentat să spun că tot anul am fost varză, gras, antisocial, trist, lipsit de energie, fără inițiativa, iresponsabil, egoist, instabil, n-am realizat nici un sfert din câte mi-am propus și poate aș avea dreptate. Voi continua totuși în același spirit de iresponsabilitate și nu-mi voi face nici un plan pentru anul ăsta. Voi merge unde duce drumul și voi încerca să mă bucur de drum, afișând însă aceeași față tristă de om inabordabil și serios. Ce știți voi ce-i in inima mea ?- asta dacă am inimă.
Oricum știu ce-o sa fie și în 2012 – o să mă angajez, o să termin și a doua facultate, o să mă mai îndrăgostesc de 3-4 ori, ca în fiecare an de altfel, o să mă mai mut de vreo 2 ori, o să-mi mai plătesc din datoriile vechi, însă bineînțeles că-mi voi face și altele noi, probabil voi începe din nou școala de șoferi, că tare-mi place să fiu elev, voi merge de vreo 2-3 ori prin Suceava, voi merge la vreo 4-5 nunți – la toate neînsoțit și disponibil ( :)) ) voi spune că mă voi îmbăta măcar o dată, că-mi voi face un tatuaj și că mă voi apuca de box și sală, însă bineînțeles că nu voi face nici una din astea și probabil voi termina anul tot în Piața Constituției încercând să-mi dau seama ce poate fi așa interesant la niște petarde care pocnesc în aer. În 2012, daca nu va veni sfașitul lumii, sigur voi spune că din 2013 mă voi face băiat serios, însă până atunci tot anul ăsta va fi anul CÂRPE DIEM. Așa că, dacă până acum m-am tot gândit la viitor și l-am planificat în toate felurile, anul ăsta voi trăi viitorul și atât. Viața-i scurtă și puturoasă, însă dacă putem face flăcări din beșini, aduceți brichetele!

PS: la mulț ani tudorica!

Reclame

Dar fericirea?

Nema sangeViata se transmite.. Bucuria se transmite.. Nervii se transmit.. Microbii se transmit.. Tensiunea se transmite.. Stresul se transmite.. Zambetul se  transmite.. Cascatul se transmite.. Lenea se transmite.. Curajul se transmite.. Frica se transmite… etc.. se transmite

Dar fericirea?


M-am saturat de criza!!

Titluri de ziare, telefoane, discutii, statusuri, statistici, stiri, reportaje, documentare – toate despre criza. Eu unu nu simt criza decat in panica celor din jur. Tare curios is cum s-a ajuns aici. Cum e de asteptat, se va termina si criza asta. Apoi, iar reportaje, titluri de ziare, discutii, statistici despre efectele ei, pagubele ei, eventualele avantaje poate.
Eu nici nu stiu la ce se refera cei care vorbesc despre criza. Unii zic ca ar fi vorba de surplus de produse si servicii. Tare is curios de ce nu mai scad din preturi ca sa vanda ? Pentru ca asta inseamna economie de piata. Cand nevoia de pe piata scade, scazi si pretul, pentru a creste vanzarile. Nu vad nici o scadere de preturi, deci nu cred in varianta surplusului. Altii sustin faptul ca nu mai exista lichiditati. In America ? Poate. Nu stiu ce-i acolo. In Romania ? Unde au disparut toate lichiditatile produse in ultima jumatate de deceniu ? Pe data de 1 iulie 2005 in Romania s-a schimbat formatul banilor. S-au taiat 4 zerouri, si toti banii vechi au trebuit schimbati, asta inseamna ca au trecut toate lichiditatile prin evidenta fondului monetar national, si prin aceasta schimbare s-a rezolvat si o parte din problema inflatiei. In nici 4 ani s-au facut disparute toate lichiditatile ? Eu nu cred nici varianta asta. Altii zic ca aceasta criza ar avea cauza si in racirea tot mai evidenta a relatiilor dintre principalul furnizor de gaze naturale si Europa. In tara noastra Rusia ne asigura 30% din necesarul de gaze naturale. Restul le avem din productia interna, insa, pretul gazului creste de 3-4 ori pe an pentru ca rusii il scumpesc. De ce scumpeste si al nostru ? N-am idee, oricum nu cred ca e vina rusilor pentru criza asta. Pretul combustibilului a crescut considerabil in ultimii 2 ani, conform pretului stabilit in SUA. In Romania pretul a crescut cat l-au ridicat americanii, insa cand acestia l-au injumatatit, la noi a scazut cu 0,5%. Anul acesta s-au anuntat din nou scumpiri de gaze, de energie electrica, de combustibil, de alimente, etc, cu peste 30%. Am facut un calcul intr-o zi si am ajuns la concluzia ca platim dari statului de cel putin 75% din venitul muncit. Da, 75% din banii nostri intra la « bugetul de stat ». Cu cei 25% ramasi poate reusim sa convingem bancile ca vom fi capabili sa achitam un potential imprumut pentru ca am ramas restanti cu intretinerea si ne da afara din apartament daca nu achitam. Incercam sa ne agatam de orice ca sa credem ca vine sfarsitul, si ne legam de pasapoarte, buletine, presedinti, si ii invinuim de Antichristm si parca inteleg mai bine cuvintele alea apocaliptice care spun ca oamenii se duceau si spuneau muntilor « cadeti peste noi », insa acestia nu cadeau. Pana in prezent am numarat din titlurile ziarelor de anul acesta 4 sinucideri la metrou, 3 tineri si un batran. O alta situatie care mi-a ramas in memorie – o mama care s-a aruncat cu copilul in brate de la etaj. Nu am o evidenta a tuturor sinuciderilor, insa rata lor creste considerabil. Oamenii sunt din ce in ce mai disperati. E criza si de medicamente. Un prieten de-al meu e asistent medical la sectia de terapie intensiva. Singurele calmante care le capata oamenii aia pe jumatate morti sunt clasicele fiole de algocalmin. El are salariu de 640 de lei intr-un oras unde chiria la internat e 300 de lei, transportul in comun pe toate liniile depasteste 70 de lei, iar cu restul de bani trebuie sa-si cumpere mancare. Eu il incurajez, sa stranga bani sa-si ia casa. In conditiile astea, daca face ceva foame vreo 4-500 de ani si reuseste sa puna deoparte cate 50 de lei pe luna – are sanse la o garsoniera confort 3 cu toaleta si dus in spatele blocului, la comun evident.
Eu unu nu-mi fac griji. Trece si criza asta. Poate vine razboiul dupa. Trece si razboiul, si poate vine inca o epoca glaciara in care in vreo 50 de miliarde de ani din pietre se vor face maimute si apoi oameni (ha !). Eu de foame inca n-am murit si nici n-am sa mor, in ploaie am dormit o singura data, ca am pierdut trenul si am dormit in gara – (nu ca n-as fi avut o casa) iar haine pe mine inca am. Ii drept ca printre « Mike », « Dulce Cabanna « si « Adibas » se mai ascunde si cate o valoroasa piesa vestimentara achizitionata in perioada de reduceri de la SH. Eu ma simt bine in ele. Daca vrea statul sa-mi ia si aia 25% care mi i-a mai lasat – tin sa-l anunt ca de foame tot n-am sa mor. Vin ciorile cu gogosi ? Nu stiu. Da eu de foame n-am sa mor. Criza, necriza, razboi, pace, accidente nucleare, orice ar veni, ceea ce face viata frumoasa n-are legatura cu banii.Pe patul de moarte nimeni n-are regrete financiare, ci singurele regrete sunt familiale, relationale, sociale, care tin de sentimente si de relatiile cu cei din jur. Eu nu vreau sa ajung la 115 ani si sa zic Doamne mai da-mi o zi pentru ca pana acum am alergat doar dupa bani si n-am avut timp de familie, de prieteni, si nici macar de Tine. Nu vreau sa fac scoala 25 de ani, sa muncesc inca 45, singurul meu scop din viata sa fie acela de a-mi permite sa cumpar medicamente cand am sa fiu pensionar, ca de la atata stres financiar sigur voi avea nevoie de o duzina de medicamente. Prefer sa muncesc 45 de ani fara sa-mi fac din scopul vietii mele banii, fara sa ma stresez din cauza lor si sa am parte de 2 fiole de algocamin la batranete si dupa ele sa mor. Is buni banii cand ii folosesc, insa, de multe ori banii costa prea mult.
Eu ma confrunt cu o altfel de criza. Insa nu o criza financiara, ci una sociala, o criza de timp liber, criza de sentimente, criza de relatii, criza de prieteni, criza de Dumnezeu. Nu mai vreau criza !! Vreau sa am timp de Dumnezeu, de prieteni, sa am timp liber in care sa pot sa cant, sa tip, sa alerg, ies in oras, sa privesc copacii, sa ascult vantul, sa scriu. Nu mai vreau criza ! De azi imi propun sa ies din criza. Si daca muncesc 10 ore, si inca 2 is pe drum, dorm inca 8 ca sa pot munci, asta inseamna ca imi mai raman inca 4 ore pe zi sa ies din criza. Cand imi fac mancare, vreau sa vorbesc cu cineva din bucatarie, cand cant la chitara, vreau sa trezesc tot etajul sa ma auda ca is in stare sa cant si dupa atatea ore de munca. N-am masina, dar am metrou, n-am bani de icre negre, dar oricum, tin mai de foame cartofii prajiti; n-am un apartament gol, insa am o camera plina. N-am bani sa ma duc in Dubai, da pot sa ies seara sa alerg pe langa Lacul Morii, n-am vazut niciodata Parisul, da nu-i nimic, il vad eu pe Google; n-am 500 de prieteni bogati, da nu-i bai, am colegi de munca, am frati, am parinti, si ei nu profita de pe urma muncii mele si ma ajuta mai mult decat m-ar ajuta toti aia 500 de prieteni bogati, si, toate la un loc nu fac cat face ca am pe Dumnezeu de partea mea. Eu unu nu mai vreau criza. Trimiteti crizele inapoi si bucurati-va de ciorile cu gogosi in cioc de care ma bucur si eu! Adevarata viata nu se opreste cand vine criza, ci abia atunci isi dovedeste valoarea!

Ionut Andrisan