Tag Archives: beethoven

Sonata Lunii

Şi când mă gândesc că de fapt nu s-a schimbat nimic. E aceeaşi zi de luni, acelaşi drum spre serviciu, aceiaşi oameni din metrou, acelaşi ceas de la pontaj care indica aceeaşi ora.  Sunt aceleaşi parole la computer, aceleaşi taskuri de facut in fiecare zi. E un fond total neschimbat, o rutină ce pare infinită.

Nu ştiu de ce, dar rutina de astăzi mi se pare altfel. M-am trezit cu o linişte pe care n-am mai simţit-o de multă vreme. Parcă au disparut toate problemele, a fugit orice urmă de stres şi a ramas o liniste care-mi aduce aminte de Sonata Lunii a lui Beethoven.  Am fost instabil o bună perioada de vreme.  Incep să mă echilibrez.

A fost un weekend frumos.  Va fi o săptamână liniştită.

Reclame

Eram eu.. un menuet

Eram mic. In clasa a 5-a.  La ora 6 urma sa am primul meu concert. Primul concert… Cantam un menuet. Sol major. De la ora 4 pana la 5 jumate il cantam intr-una. Mi-era frica.  La 5 jumate a venit profesoara mea, mi-a luat flautul din mana si mi-a zis sa ma duc sa ma aerisesc pentru ca n-o sa am probleme.  Tremuram tot. Am intrat in sala. Doua trei sute de oameni. Vorbeau intre ei. Era si mama. Era si profesorul de teorie. Profesoara de pian. Diriginta. Multa lume.. stateau si pe scaune, si pe scari.. era plin. Eu stateam pe scaun, cuminte, nu spuneam nimic, asteptam.

A cantat primul copil, al doilea, al treilea, toti aplaudau. Erau bucurosi sa-si vada copiii cantand pe scena.  Dupa vreo 5-6 piese am auzit, asa , ca un zgomot de fundal “In continuare il vom asculta pe Ionut Andrisan intepretand Menuet de Beethoven”. M-am urcat pe scena. Am incercat sa ma uit in sala, insa reflectoarele imi bateau exact in ochi.  Am inceput sa cant. Nici nu mai stiu daca aveam ochii inchisi sau deschisi.  Era o piesa grea pentru mine.  Incet, incet, am uitat de scena,  uitasem de oameni, pur si simplu traiam piesa. Imi imaginam o sala mare si pustie, o scena prafuita si goala. Cantam acolo.  Am cantat ireprosabil. La urma, oamenii din sala s-au ridicat in picioare si au inceput sa aplaude. Au aplaudat mult.  M-am inclinat spre ei, am multumit si m-am dus inapoi la locul meu. Eram fericit. Imi iesise tot. Sau nu. Nu stiu. Nu ma interesa. Oamenii m-au apreciat. Eu m-am apreciat.  Inocenta mea de atunci, munca imensa pe care am depus-o, emotiile alea, sala aia, aplauzele alea, muzica aia, n-am sa le uit niciodata.

Ala eram eu..

Poza preluata de pe www.photo.net