Tag Archives: basescu

Munca la negru

Hai ca voiam s-o zic de multa vreme.

Au facut cei de la realitatea la un moment dat un reportaj cu o tanti care avea o pensie ceva mai modesta. Cand zic modesta ma refer la 4 lei, daca imi amintesc bine.Am vazut filmuletul publicat pe un blog, nici nu mai stiu care si bineinteles reactiile comentatorilor. Ca asa ceva e inadmisibil, ca statul e magar, ca dupa ce a muncit o viata are o pensie cu care abia isi cumpara 2 paini, ca Boc, ca Basescu, etc.

Situatia nu-i una fericita, intr-adevar si daca ma intrebati pe mine veti vedea ca eu NU cred ca barbatul si femeia ar trebui sa aiba acelasi statut cand e vorba de pensioare , ci cred ca femeia ar trebui sa se pensioneze mai repede si sa aiba un minim de pensie garantat.

Cu toate astea, sistemul la noi in tara e altfel. Adica trebuie ca minim 35 de ani sa tii in carca 1.3 batrani, adica sa le platesti pensia,  ca apoi, dupa astia 35 de ani sa iti calculeze ei o pensie in functie de numarul de ani lucrati, de salariul pe care l-ai avut si bineinteles de valoarea unui punct de pensie atunci, care bineinteles se calculeaza in functie de cati oameni cotizeaza la momentul respectiv.  Sa nu vorbim de „incontestabilitatea” sistemului.  Vorbim de tanti cu pensia de 4 lei care a muncit o viata pentru banii astia.  Cum e posibil ca ea sa aiba o pensie atat de mica?

Poi e simplu.  Muncesti o viata ocolind legile statului. Nu platesti impozite, nu platesti cotizatii ci tot ce produci ramane la tine.  Se cheama munca la negru.   Cand muncesti o viata la negru trebuie sa fii constient ca daca nu platesti aia 0,5% la somaj, n-ai sa primesti somaj, daca nu platesti cei 5,5% la sanatate, daca te imbolnavesti esti de capul tau,  daca nu platesti cei 10,5% la CAS n-o sa primesti pensie.  Punct. Mi se pare simplu si aproape cinstit. In momentul in care statul te face constient de lucrurile astea si tu continui sa lucrezi fara o carte de munca nu inteleg de ce trebuie sa mai vina realitatea la tine in curte sa te intrebe cu ce bani iti cumperi mancare.

Stiu ca vin argumentele alea menite sa atinga la sentiment ca omul e sarac si n-are cu ce plati taxe, ca statul ia prea multi bani de la oameni, etc.   Acum, cu toata lipsa de sensibilitate o spun:  frate, daca vrei sa mergi in Italia, sa muncesti 15 ani acolo fara sa cotizezi cu nimic aici, daca vrei sa muncesti numai la negru ca sa nu dai din „banii tai” statului, in momentul in care faci 65 de ani sa nu te plangi ca mori de foame pentru ca ti-ai facut-o cu mana ta. Punct!

Reclame

Dator si falit – criza domle

Am citit in ultima perioada o groaza de articole privitoare masurile adoptate de guvern pentru a face fata crizei.
Nu-s analist financiar, dar masurile propuse mi se par pur romanesti, facute sa traiesti de pe o zi pe alta, sa fii sigur ca ai ce manca acum fara sa te gandesti ca exista si un maine si un poimaine.
Am citit cateva rapoarte ale unor analisti financiari care au explicat cat de „eficiente” sunt masurile de reducere a pensiilor, salariilor si subventiilor.
Nu pot decat sa invat din situatia asta jalnica si in acelasi timp penibila in care a ajuns Romania.    Cand am avut bani am dat subventii peste subventii,  am marit salariile oridecateori au cerut-o sindicalistii, am cumparat voturi am facut campanii, iar acum, cand nu mai avem bani se vede clar si lamurit in ce au investit romanasii nostri banii din buget; si sa nu credeti ca nu sunt bani la buget, pentru ca salariul care-l aveti, e aproape injumatatit de nenii de la stat.
Nu vreau sa fac un protest din articolul asta,  ci mai degraba sa scot un principiu de viata din tampeniile care le fac nenii din frunce, aplicand cumva o psihologie inversa.
Cand ai bani, fii sigur ca NU ii folosesti pe post de frunza de papusoi, ci ii investesti sa poti asigura un viitor stabil.
Cand esti dator si falit, nu cauta bani, ci mijloace prin care sa poti face bani!
Zic si eu


Politica isi legalizeaza neamu’

prostitutesIar, aceeasi poveste.. Vin alegerile, si cu 2 luni inainte incepem reforma. Ultima moda, legalizarea prostitutiei si a drogurilor.

Pentru legalizarea prostitutiei, principalele 2 argumente sunt controlarea bolilor cu transmitere sexuala, si faptul ca prostitutia e legala in tari ca Germania, Olanda, Elvetia, etc.  Base al nostru uita ca tarile astea civilizate unde e legala prostitutia au si un sistem medical bine pus la punct unde nu se dau adeverinte medicale pentru o cafea, si unde politia nu primeste spaga de la proxeneti pentru a face „mici exceptii”.  Eu nu sunt entuziasmat. De-abia n-astept sa vad cum, in loc sa vand ciorapi rromanii aia de la Unirii vor vinde pilule, si la terasa, in loc de cersetorii obisnuiti vor veni diferite „domnisoare” cu tot felul de propuneri „legale”. Nu vreau sa vad cum in loc de comunele magazine cu haine sau bijuterii se vor face sex-rooms.  Destul ca-i plin centrul de sex-shopuri.   Sa nu mai zic de faptul ca, la fel de neentuziasmat as fi de faptul ca atunci cand voi avea copii, si-i voi trimite la magazin dupa paine, vor trebui sa se obisnuiasca cu tot felul de peisaje lipsite de orice decenta si bun simt. ( da, stiu, aici imi veti spune ca oricum fetele din ziua de azi se imbraca indecent, si nu se va schimba nimic.. Totusi, damele alea de companie au ceva haine in minus cand fac faleza).  Nu-i problema, asa ne civilizam. Voi merge pe strada, si voi vedea 2 barbati ca se saruta, si va trebui sa ma abtin, sa nu iau ce am la indemana si sa arunc dupa ei, sa nu-i pot bate. Va trebui sa merg pe strada ziua in amiaza mare si sa vad vitrine cu exponate umane, si femei care si-au uitat hainele acasa. Probabil ca in loc de servetele parfumate, ambulantii din tramvai vor vinde prezervative; pentru ca asta inseamna sa fim civilizati.

De droguri nu-mi dau cu parerea pentru ca se pune in discutie legalizarea drogurilor usoare, nu cele gen heroina.  Insa, normal, si pana la heroina, se merge in pasi mici. Legalizam intai canabis si marijuana.

Asa facem noi… copiem rahaturi din occident, si pentru lucrurile bune de acolo, nu avem fonduri… insa, eu sunt mic.. Ce stiu eu ce interese au ei?

 (poza preluata de pe http://www.globaleye.org.uk )