Tag Archives: adevar

Emoție și adevăr

Câteodată e adevărat că lucrurile pe care le scriu sunt lucrurile pe care le simt în momentul respectiv. Însă nu întotdeauna. Câteodată nu simt ce scriu. Gândesc ce scriu, mă confrunt cu ce scriu, însă nu simt.  Nu toate lucrurile au încărcătura aia emoțională în care să se poată regăsi și un câine trist că e ignorat de stăpânul său.

Emoțiile au rolul lor, rolul de a crea haos, un haos capabil să ducă într-o clipă un om din cea mai mare mizerie și deznădejde într-o stare de exuberanță totală. E o prostie.  E o prostie faptul că atunci când sunt stresat și cufundat în calculele mele, cu fruntea încrețită și buzele încordate, văd un copilaș care râde și totul parcă se luminează. Nu mai există stres, nu mai există probleme, există doar fericire. Calculele au rămas acolo, situațiile nu s-au rezolvat cu nimic și după câteva momente revin nervoase de parcă ar fi fost lovite de un tren al minciunii. E o prostie.

Eu sunt construit să fiu destul de emoțional, predispus și la tristeți adânci și nejustificate și la stări de aparentă fericire la fel de nejustificate. Am încercat să-mi modific construcția inhibându-mi de cele mai multe ori exprimarea emoțiilor și alegând din ce în ce mai mult o singularitate izolantă în detrimentul unei prezențe sociale active. Am învățat să înlocuiesc nervii cu amuzamentul, stresul cu matematica, antipatia cu ignoranța și iubirea cu negarea ei. Asta pentru că rațiunea e condusă de instinct, iar instinctul e întotdeauna provocat de emoție.

Emoțiile provoacă dezechilibru, distrag atenția de la adevăr construind un vulcan al egoismului înconjurat de pretexte ca dragostea, compasiunea, siguranța sau sacrificiul, promițând fericire în schimbul negării adevărului. Adevărul e mult mai crud și nu-i putem face față pentru că aduce după sine o libertate care ne-ar ucide.

Alegerea e imposibilă. Și fără alegere nu există adevăr.

Reclame

Mânia

Îmi conturez de cele mai multe ori o imagine a unei perfecțiuni născută din amestecul unor calități afișate exagerat și ostentativ, fix printr-o falsă discreție  – și recunoașterea vocală a unor imperfecțiuni cu un ton care ar trebui să le anuleze complet.  Totul e îmbrăcat în niște cuvinte elegante care să stimuleze nu doar empatie, dar și o regăsire în îndoielile unui proletar modern cu accese de sinceritate. Doar că defectele sunt groaznic de urâte, grotești, oribile … și un limbaj plastic și expresiv le deformează într-atât gravitatea încât ajung să fie catalogate drept umanitate, vulnerabilitate sau simplitate.
Scriu ieftin și fals.

”Veți cunoaște adevărul, și adevărul vă va face slobozi.” Ioan 8:32


Telenovela

Nesimţit, dur, fără suflet, lipsit de diplomaţie, direct, barbar, aspru, sever, neiertător, nemilos, rău sau vulgar  sunt doar câteva din titlurile pe care le-am primit de la oameni pentru un lucru pe care eu îl numesc sinceritate.

Nu ştiu dacă mi se trage din faptul că în vremea copilăriei mă uitam la telenovele unde minciuna complica lucrurile întotdeauna.  Într-adevăr, poate că dacă Armando îi spunea de la bun început lui Mujer Rosalina că a fost sărutat împotriva voinţei lui de către Muciacita Consuela, atunci Mujer Rosalina nu mai divorţa şi familia rămânea întreagă.  Însă a fost mai uşor să ascundă lucrul ăsta, pentru ca mai apoi cei care suferă cel mai mult să fie pruncii lor – Juanito şi  Maria. Bineînţeles că pruncii lor văzând la părinţi exemplul încep şi ei: Juanito se bagă într-o aventură secretă cu Carolina, care îi ascunde că de fapt ea e mătuşa lui. Când Juanito află, de supărare se căsătoreşte cu Teresa pentru bani, însă căsătoria nu durează decât până Teresa află că al ei hombre are un copil cu Carolina, copil care-i este şi verişor. Copilul (Hernandez) este trimis la o mănăstire şi se întoarce dupa 18 ani şi se îndrăgosteşte de Maria, care între timp se căsătorise cu fostul soţ al Carolinei. Maria face un copil cu  Hernandez, însă nu e sigură dacă e copilul lui sau al actualului ei soţ …. sau al portarului şi alege să ascundă soţului ei aventura, nefiind vorba de un test de paternitate la mijloc. – asta până se naşte copilul, care culmea este negru. Atunci Maria recunoaşte că avusese o aventură şi cu grădinarul.   – Aţi înţeles, da?

Partea reală a telenovelelor e că de cele mai multe ori adevărul nu rămâne ascuns.  Partea proastă a lor e că de multe ori ne dau idei – proaste bineînţeles.

Soluţia o reprezintă întotdeauna adevărul, pentru că niciodată sinceritatea nu va durea mai mult decât minciuna descoperită. Orice minciună are potenţial de telenovelă dar un reality show nu poate fi coborât niciodată la rangul de lamă pentru vene.


Opusul mitomaniei

În general există nesimţirea aia de genul – un nene vomită ambalajul de la covrig exact în mijlocul străzii, sau o tanti (pentru că am ajuns să nu mai cred că media nesimţirii la femei ar fi mai mică decât la bărbaţi) lipeşte o gumă mestecată pe scaunul din staţia de metrou, iar eu mă aşez exact pe ea şi imi stric pantalonii luaţi de pe Asos cu 60 de lire. Asta-i nesimţire de-aia pentru care ar trebui să se facă puşcărie.

Mai este un gen de nesimţire. Unii o numesc sindromul sincerităţii exagerate. E exact opusul mitomaniei. Atitudinea aia din care scoti orice cosmetizare a adevarului, orice exagerare, orice compliment nefondat, orice minciună spusă chiar din politeţe.
Eşti mult mai apreciat dacă spui că ai fost atacat de o haită de câini lupi, când de fapt era doar pechinezul vecinei de la 2 care, când a scheunat răguşit la zece metri, ai luat-o la fugă. De vreo 3 luni, toţi dormim în fiecare noapte maxim 4 ore, de vreo 4 sesiuni toţi avem de învăţat pentru fiecare curs câte 800 de pagini pe de rost, asta dacă vrem să luam 5. Când eram mici toţi eram cei mai obraznici copii şi toţi am bătut pe cel puţin unul mai mare decât noi cu 3 ani, care eventual făcea şi box. Sunt faine toate poveştile astea, numai că în general sunt scenarii de filme, nu de viaţă.
Am început să nu mai dau uimit din cap la fiecare poveste cu Sinbad şi să aştept de la cineva să spună epicul „lasă vrăjeala” pentru că am înţeles că în general poveştile astea trebuie adunate cu zero şi împărţite la 3 ca să fie ceva mai aproape de adevăr. Aştept omul care să fie capabil să-şi exprime dezaprobarea faţă de toate exagerările astea chiar şi faţă de oameni pe care nu-i cunoaşte. Aştept omul care să răspundă la „Îmi pare bine de cunoştinţă” cu un dat din cap, în nici un caz cu „şi mie îmi pare bine”, care la întrebarea – „cum îmi stă părul?” ştie să spună ” ca un balot de paie ude”. Aştept omul care să nu-mi dea like pe facebook dacă zic o tâmpenie numai pentru că îi place de burta mea rotundă. Aştept omul care să ştie să fie sincer şi cu oamenii pe care-i cunoaşte de 3 ani şi cu cei pe care-i cunoaşte de 30 de secunde.

Caut un nesimţit care să înţeleagă că e mai bine să-i întindă o oglindă omului de lângă el decât să-l lase să umble prin societate cu mucii ieşiţi din nas.


Na.. zici ca vrei avocatura?

Si acum, pentru ca pot, sa ma razbun pe Ruben!

Aseara am avut o diferenta de opinie privitor la meseria asta de avocat. Amandoi studenti la drept, ne dam si noi cu parerea, ca mai mult nu prea putem face pana nu terminam facultatea.

Ruben sustinea urmatoarele: – un avocat trebuie sa stie sa minta. Nu neaparat sa minta, insa intotdeauna trebuie sa caute circumstante atenuante, lucruri care sa convinga judecatorul ca de fapt ilegalitatea comisa nu e chiar asa de grava, iar daca nu are aceste circumstante, trebuie sa le inventeze pentru ca meseria lui e in a incerca sa scoata din belea infractorul.  Cu meseria asta de avocat nu prea se impaca etica pentru ca pe langa faptul ca trebui sa minti intr-un mod subtil, trebuie sa iei apararea criminalilor, oamenilor care de fapt merita sa fie inchisi.

Eu sustineam urmatoarele: – nu exista meserie care sa te oblige sa minti. Ceea ce faci e alegerea ta. Rolul unui avocat nu e sa minta, nu e sa caute circumstante atenuante, nu e sa inventeze nimic. Rolul avocatului e sa prezinte adevarul din perspectiva celui care a comis infractiunea.  In practica, e drept ca se apeleaza la tot felul de smecherii si avocatii ajung sa fie identificati cu minciuna si imoralitatea. Insa cred ca astea sunt prejudecati.  Eu nu cred ca meseria de avocat e una imorala, ci asa cum victima are dreptul la o opinie privind fapta comisa asupra lui, la fel are si inculpatul dreptul la aparare. Nu e nici rolul avocatului nici al procurorului sa dea verdicte, sa bage sau sa scoata de la inchisoare pe infractor. Treaba judecatorului e sa cantareasca lucrurile si sa dea un verdict.    Moralitatea tine de caracterul omului nu de meseria pe care o practica.

Discutia a fost ceva mai lunga, argumentele au fost multe, Ruben s-a enervat ca am apelat la profiluri psihologice, n-a vrut sa recunoasca faptul ca judecarea unei fapte, a unui om,  nu trebuie luata doar din punct de vedere legal ci si din punct de vedere psihologic. Eu m-am enervat ca ma contrazicea si ca nu era de acord cu mine.

Ee, ne mai contrazicem noi, dar nu cu rautate, ca de.. mancam din aceeasi oala.

Oricum, eu tot pe-a mea o tin.  :))


M-am saturat de criza!!

Titluri de ziare, telefoane, discutii, statusuri, statistici, stiri, reportaje, documentare – toate despre criza. Eu unu nu simt criza decat in panica celor din jur. Tare curios is cum s-a ajuns aici. Cum e de asteptat, se va termina si criza asta. Apoi, iar reportaje, titluri de ziare, discutii, statistici despre efectele ei, pagubele ei, eventualele avantaje poate.
Eu nici nu stiu la ce se refera cei care vorbesc despre criza. Unii zic ca ar fi vorba de surplus de produse si servicii. Tare is curios de ce nu mai scad din preturi ca sa vanda ? Pentru ca asta inseamna economie de piata. Cand nevoia de pe piata scade, scazi si pretul, pentru a creste vanzarile. Nu vad nici o scadere de preturi, deci nu cred in varianta surplusului. Altii sustin faptul ca nu mai exista lichiditati. In America ? Poate. Nu stiu ce-i acolo. In Romania ? Unde au disparut toate lichiditatile produse in ultima jumatate de deceniu ? Pe data de 1 iulie 2005 in Romania s-a schimbat formatul banilor. S-au taiat 4 zerouri, si toti banii vechi au trebuit schimbati, asta inseamna ca au trecut toate lichiditatile prin evidenta fondului monetar national, si prin aceasta schimbare s-a rezolvat si o parte din problema inflatiei. In nici 4 ani s-au facut disparute toate lichiditatile ? Eu nu cred nici varianta asta. Altii zic ca aceasta criza ar avea cauza si in racirea tot mai evidenta a relatiilor dintre principalul furnizor de gaze naturale si Europa. In tara noastra Rusia ne asigura 30% din necesarul de gaze naturale. Restul le avem din productia interna, insa, pretul gazului creste de 3-4 ori pe an pentru ca rusii il scumpesc. De ce scumpeste si al nostru ? N-am idee, oricum nu cred ca e vina rusilor pentru criza asta. Pretul combustibilului a crescut considerabil in ultimii 2 ani, conform pretului stabilit in SUA. In Romania pretul a crescut cat l-au ridicat americanii, insa cand acestia l-au injumatatit, la noi a scazut cu 0,5%. Anul acesta s-au anuntat din nou scumpiri de gaze, de energie electrica, de combustibil, de alimente, etc, cu peste 30%. Am facut un calcul intr-o zi si am ajuns la concluzia ca platim dari statului de cel putin 75% din venitul muncit. Da, 75% din banii nostri intra la « bugetul de stat ». Cu cei 25% ramasi poate reusim sa convingem bancile ca vom fi capabili sa achitam un potential imprumut pentru ca am ramas restanti cu intretinerea si ne da afara din apartament daca nu achitam. Incercam sa ne agatam de orice ca sa credem ca vine sfarsitul, si ne legam de pasapoarte, buletine, presedinti, si ii invinuim de Antichristm si parca inteleg mai bine cuvintele alea apocaliptice care spun ca oamenii se duceau si spuneau muntilor « cadeti peste noi », insa acestia nu cadeau. Pana in prezent am numarat din titlurile ziarelor de anul acesta 4 sinucideri la metrou, 3 tineri si un batran. O alta situatie care mi-a ramas in memorie – o mama care s-a aruncat cu copilul in brate de la etaj. Nu am o evidenta a tuturor sinuciderilor, insa rata lor creste considerabil. Oamenii sunt din ce in ce mai disperati. E criza si de medicamente. Un prieten de-al meu e asistent medical la sectia de terapie intensiva. Singurele calmante care le capata oamenii aia pe jumatate morti sunt clasicele fiole de algocalmin. El are salariu de 640 de lei intr-un oras unde chiria la internat e 300 de lei, transportul in comun pe toate liniile depasteste 70 de lei, iar cu restul de bani trebuie sa-si cumpere mancare. Eu il incurajez, sa stranga bani sa-si ia casa. In conditiile astea, daca face ceva foame vreo 4-500 de ani si reuseste sa puna deoparte cate 50 de lei pe luna – are sanse la o garsoniera confort 3 cu toaleta si dus in spatele blocului, la comun evident.
Eu unu nu-mi fac griji. Trece si criza asta. Poate vine razboiul dupa. Trece si razboiul, si poate vine inca o epoca glaciara in care in vreo 50 de miliarde de ani din pietre se vor face maimute si apoi oameni (ha !). Eu de foame inca n-am murit si nici n-am sa mor, in ploaie am dormit o singura data, ca am pierdut trenul si am dormit in gara – (nu ca n-as fi avut o casa) iar haine pe mine inca am. Ii drept ca printre « Mike », « Dulce Cabanna « si « Adibas » se mai ascunde si cate o valoroasa piesa vestimentara achizitionata in perioada de reduceri de la SH. Eu ma simt bine in ele. Daca vrea statul sa-mi ia si aia 25% care mi i-a mai lasat – tin sa-l anunt ca de foame tot n-am sa mor. Vin ciorile cu gogosi ? Nu stiu. Da eu de foame n-am sa mor. Criza, necriza, razboi, pace, accidente nucleare, orice ar veni, ceea ce face viata frumoasa n-are legatura cu banii.Pe patul de moarte nimeni n-are regrete financiare, ci singurele regrete sunt familiale, relationale, sociale, care tin de sentimente si de relatiile cu cei din jur. Eu nu vreau sa ajung la 115 ani si sa zic Doamne mai da-mi o zi pentru ca pana acum am alergat doar dupa bani si n-am avut timp de familie, de prieteni, si nici macar de Tine. Nu vreau sa fac scoala 25 de ani, sa muncesc inca 45, singurul meu scop din viata sa fie acela de a-mi permite sa cumpar medicamente cand am sa fiu pensionar, ca de la atata stres financiar sigur voi avea nevoie de o duzina de medicamente. Prefer sa muncesc 45 de ani fara sa-mi fac din scopul vietii mele banii, fara sa ma stresez din cauza lor si sa am parte de 2 fiole de algocamin la batranete si dupa ele sa mor. Is buni banii cand ii folosesc, insa, de multe ori banii costa prea mult.
Eu ma confrunt cu o altfel de criza. Insa nu o criza financiara, ci una sociala, o criza de timp liber, criza de sentimente, criza de relatii, criza de prieteni, criza de Dumnezeu. Nu mai vreau criza !! Vreau sa am timp de Dumnezeu, de prieteni, sa am timp liber in care sa pot sa cant, sa tip, sa alerg, ies in oras, sa privesc copacii, sa ascult vantul, sa scriu. Nu mai vreau criza ! De azi imi propun sa ies din criza. Si daca muncesc 10 ore, si inca 2 is pe drum, dorm inca 8 ca sa pot munci, asta inseamna ca imi mai raman inca 4 ore pe zi sa ies din criza. Cand imi fac mancare, vreau sa vorbesc cu cineva din bucatarie, cand cant la chitara, vreau sa trezesc tot etajul sa ma auda ca is in stare sa cant si dupa atatea ore de munca. N-am masina, dar am metrou, n-am bani de icre negre, dar oricum, tin mai de foame cartofii prajiti; n-am un apartament gol, insa am o camera plina. N-am bani sa ma duc in Dubai, da pot sa ies seara sa alerg pe langa Lacul Morii, n-am vazut niciodata Parisul, da nu-i nimic, il vad eu pe Google; n-am 500 de prieteni bogati, da nu-i bai, am colegi de munca, am frati, am parinti, si ei nu profita de pe urma muncii mele si ma ajuta mai mult decat m-ar ajuta toti aia 500 de prieteni bogati, si, toate la un loc nu fac cat face ca am pe Dumnezeu de partea mea. Eu unu nu mai vreau criza. Trimiteti crizele inapoi si bucurati-va de ciorile cu gogosi in cioc de care ma bucur si eu! Adevarata viata nu se opreste cand vine criza, ci abia atunci isi dovedeste valoarea!

Ionut Andrisan