Category Archives: Uncategorized

Galagie

Eu mi-am format un fel de rutina de dimineata. E plictisitoare, silentioasa, dar merge. Am doua alarme. Una la 7:00 si una la 7:05.  Dupa ce o opresc pe prima, mai dorm 3 minute, apoi iau telefonul in mana, dau luminozitatea la minim si cu un ochi deschis, fortandu-l parca si pe celalt sa se deschida, deblochez telefonul si astept. Cam doua minute. Urmeaza alarma de la 7:05 si trebuie oprita repede. Tin degetul fix unde va aparea butonul de oprire. Nu folosesc amanarea alarmei (snooze). Aia e pentru oameni slabi. Dupa cea de-a doua alarma imi dau seama ca s-a deschis si ochiul stang.  Am timp de trezit undeva la 17 minute pentru ca la 7:24 trebuie sa ma dau jos din pat.  Nu trebuie, dar o fac de fiecare data la fel. Intre timp imi impart timpul cu facebook si instagram. E impropriu zis facebook pentru ca de obice dau click pe primele 2-3 linkuri cu stiri si stau sa le citesc.  Bineinteles ca imi apar stiri cu ororile petrecute prin Parlamentul Romaniei,  pe la Antenei 3 si asa mai departe. Inca nu m-am vindecat de dependenta asta de teatru prost din Romania. Probabil pentru ca in mine inca zace o naivitate care spera ca lucrurile se vor schimba. Naivitatea mea nu a inteles foarte clar mesajul primit. Naivitatea mea nici nu priveste cu mare atentie lucrurile care se intampla in Romania. Naivitatea mea doar spera.

Dupa stiri e cam 7:23. Mai e un minut si simt ca vine clipa in care trebuie sa ma ridic. Asa ca incep sa fac calcule. As putea sa sun sa spun ca nu ma simt bine si sa ma culc inapoi. Apoi fac rapid inventarul lucrurilor cu care as ramane in urma la birou si ma ridic ca electrocutat din pat. Nu sunt chiar asa bolnav. Sunt doar obosit.

La ora  7:41 ies din baie. Verific ceasul pe telefon. Apoi incep sa ma imbrac. Ordinea e mereu aceeasi.  Incep cu boxerii, continui cu verigheta, sosetele, apoi camasa, pantalonii, cureaua, cravata, ceasul, imi pun in buzunarul drept telefonul, in buzunarul stang cheile, in buzunarul drept de la spate port-cardul si cand mai am vreo bancnota ratacita o indes in buzunarul stang de la spate. Apoi ma incalt.  Apoi imi iau geaca.

108 vine la 8:02. De obicei vine plin si nu mai deschide usile din fata sa urce lumea. Permite doar coborarea. Atunci astept 422. Cu 422 traseul e mai lung. Dar nu ma deranjeaza. Pot citi mai mult.

La North Greenwich ma urc intotdeauna in metroul care vine o data la 20 de minute la linia 2.  De obicei ajung cand mai sunt 6 minute si pleaca.  Cele care circula din 2 in 2 minute la linia 1 sunt prea pline.  Asa ca ma asez in cel de la linia 2 si citesc.  Nici nu stiu de ce. Pana la urma e vorba doar de o statie.  Probabil ca asa m-am invatat. Imi dau seama ca metroul a plecat abia fix inainte de Canary Wharf cand trenul se opreste in tunel sa astepte eliberarea liniei. Inainte ma panicam la fiecare 10 secunde petrecute stationand in tunel. Acum m-am invatat. Asa ca imi vad de cititul meu inca 20 de secunde cam cat sa termin paragraful. Apoi ma ridic si ma pun langa usa.

La Canary Wharf e aglomerat. Dar nu mai deranjeaza nici asta. E o aglomeratie frumoasa. Toata lumea e imbracata frumos aici, nimeni nu urla, auzi cuvinte de genul „sorry”, „please”. Nu e ca in City. Imi place mai mult aici.  Nu ies pana afara. Prefer sa o iau prin mall pentru ca e mai cald. In mall e plin. Lumea sta la cozi la cafea si mic-dejunuri sanatoase la 6 lire. In general se citeste o aroganta specific corporatista pe fetele celor mai multi. Ei se stiu project manageri, asociati, vice-presedinti, analisti, in general oameni cu stare. Se simt bine in pozitiile lor.

Doar ca nu doar ei. Imi continui si eu drumul cu pieptul inainte gandidu-ma ca imi place aici.  Chiar daca sunt ca ei. Plictisitor, vesnic obosit, cu visele inlocuite de proiecte si hobby-urile inlocuite de somn. Dar e asa doar o perioada. Asa ma mint.

Au trecut 8 ani de la primul meu job in HR.  Au trecut 8 ani de cand am plecat din Suceava si aproape 1 an de cand sunt in Londra. Am visat la liniste. Acum o am. Dar e prea liniste. Vreau galagie.

Anunțuri

Doua minute in tunel

Pentru cei mai multi pare o gluma pentru oameni slabi, un motiv in plus de a face misto de mine si recunosc ca situatiile in care ma baga prostia asta sunt de-a dreptul tampite.

Adevarul e ca am fost pus deseori in situatia de a ma gandi ca vin rusii cu tancurile peste noi. Si ma strangea putin in spate ideea de razboi, insa am zis ca sunt barbat si trebuie sa-mi asum asta. Am fost de cateva ori in la un pas de a fi calcat de masina sau de tramvai, dar au fost experiente care au venit repede si au plecat. Am fost intins pe o masa de operatie, cu un doctor care inca avea bistriul infipt in spatele meu si eu deja ma trezeam din anestezie. M-au trecut cateva transpiratii, insa am facut fata cu brio.

Am fost in metrou. A oprit pentru 2 minute intre statii. Am transpirat. Inima a inceput sa-mi bata puternic. Am inceput sa numar cu voce tare. N-a functionat. Mi-am pus muzica. N-a functionat. Am inchis muzica. N-a functionat. Am scos o carte. Si inima batea tot mai repede. Si deja echilibrul incepea sa dea rateuri.. Cu inima batand si mai tare. Ingrozit de moment mi-am marturisit toate pacatele. Si ale mele si ale copiilor pe care sper sa-i am intr-o zi. Apoi ale copiilor copiilor lor si ale prietenilor lor. Apoi am inventat lucruri pe care nu le-am facut si le-am marturisit si pe alea. Apoi am marturisit ca am mintit mai inainte. Apoi am promis ca daca ies de acolo viu o sa fiu mai bun ca Arsenie Boca si o sa-mi dau si rinichii la saraci. Mi-am auzit si mi-am numarat fiecare respiratie ca fiind ultima si ..inima tot batea si mai tare.. si parca deja totul devenea cumva incetosat.. si se misca in cu incetinitorul.. si echilibrul dadea rateul final.. si am zis ca gata… asta a fost. Dar nu era gata. A fost doar un reset.. si am luat-o de la capat cu pacatele. Doar ca nu voiam sa ma repet.. si nu mai gaseam altele noi.. Si crestea panica, sa nu cumva sa las vreo unul nespus. Si apoi ma gandeam sa scot repede banii ce-i am in buzunar sa-i dau unuia care pare mai sarac. Sa mai traga balanta cu fapte bune in jos.. Dar nu umblu cu cash dupa mine.. Si inima batea si mai tare… si apoi iar incepea totul sa devina incetosat…. si imi auzeam inima tot mai tare si tot mai repede.. si .. Dupa aia a pornit metroul.

Nu mai e claustrofobie si nici agorafobie. Sunt atat de groaznice momentele alea incat declansatorul panicii devine frica de panica. Si de frica sa nu am un atac de panica, fac un atac de panica. Si de fiecare data dupa ce trece, ma trezesc ca dupa ce am fost rapit de extraterestri si redat din nou lumii. Si continui de parca nimic nu s-ar fi intamplat, asteptand urmatoarea runda.

A fost doar alte doua minute in tunel.