Libertati

A trecut aproape jumatate de an de cand am plecat si, in afara unui stres cu obiect diferit, nu s-a schimbat mare lucru.  Toata lumea spune aceeasi poveste.  La inceput a fost mai greu.  Nu stiu daca sa zic diferit. Nici nu stiu daca mai sunt la inceput sau nu.  Cert e ca am acceptat si am imbratisat rapid situatia, incercand sa ma adaptez de parca nici n-am plecat nicaieri.

Londra nu e cum m-as fi asteptat. E si mai buna si mai rea. E mai buna ca, pana am ajuns aici, aveam impresia cultivata de o propaganda inca asemanatoare cu cea despre care citesc in amintirile din perioada comunismului, ca in Bucuresti si-au gasit sediul cele mai mari si mai bune firme si ca Pipera e centrul de afaceri al Europei.  Stiu ca suna absurd si copilaresc, insa am aflat ca exista si firme mai mari decat Oracle si HP care n-au sediul neaparat in Romania. E mai buna pentru ca, in ceea ce fac eu, performanta din Bucuresti aici e mediocritate. Si sunt obligat sa ma adaptez. Sa fiu si mai bun. E si mai rea Londra decat m-as fi asteptat. E mai rea pentru ca e lipsita de identitate culturala. Politetea englezeasca e inabusita de urlete in limba africana sau de miros de transpiratie de indian. Sau de roman, de spaniol, de grec, de polonez. De pachistanez, de marocan, de turc. De irlandez, de alt roman, de englez – ca si ei put, si apoi iar de indian.  Pentru ca aici nu mai stii.

Cateodata mi-e dor de casa. Nu stiu de care casa pentru ca oriunde m-as duce trebuie sa-mi caut hotel. Si atunci casa ramane ceva abstract, o amintire sau o idee.  Pentru unii e usor sa toarne temelii in pamanturi cumparate in satele de pe langa orase. Pentru ei casa e acolo unde se vorbeste limba lor si fiecare zi petrecuta aici e o zi in care mai sapa un metru in tunelul de evadare spre acasa. E pacat pentru ca n-au inteles ca viata nu s-a trait nici la 20 de ani si nici se va trai la 40. Casele construite departe vor ramane pustii si luxul unui prezent va fi fost ratat. Dar fiecare cu libertatea lui.

Traiesc intr-o lume confuza si sunt de-al lor. Acasa stiam sa ma straduiesc sa supravietuiesc de pe o zi pe alta. Aici nu mai stiu ce ar trebui sa fac atunci cand trebuie sa construiesc dincolo de supravietuire.

Mancarea e proasta. Oamenii sunt cam pestriti. Parcurile sunt fantastice. Camerele sunt mici si scumpe. Nu-i pasa nimanui ca sunt roman. Oamenii sunt prosti. Nu prosti. Sunt dezinteresati. Nu se pricep nici la fotbal, nici la politica, nici la schimbat becuri. Oamenii nu-s albi si nici negri decat daca ei zic asta despre ei. Nici macar barbati sau femei fara sa declare ei asta. Sunt ceea ce vor ei fix cum vor ei. E o libertate dezgustatoare cateodata.  Dar na. fiecare cu libertatea lui.

Nu stiu unde duce articolul asta.  Probabil e o scapare a unei sinceritati care incepe incet incet sa fie umbrita de atata corectitudine politica.

PS: Iertati-mi lipsa diacriticelor. Aici nu avem libertatea sa adaugam o limba noua in control panel.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: