Draft

Zic unii că noaptea e un sfetnic bun. Câteodată e adevărat. Cele mai bune idei nu prea vin pe lumină. Mă trezesc tot mai des la ore când noaptea stăpânește ca o regină pe culoarea ei,  tresărind entuziast că am găsit soluții la o probleme care mă bântuie de zile, săptămâni, sau chiar de luni întregi unele.  Deschid urgent laptopul, caut, mă joc cu exceluri, mă joc cu cuvinte, mă documentez, scriu.. și uit să mă culc înapoi. Mi-e frică să nu le pierd. Pentru că ideile venite noaptea au un termen de valabilitate groaznic de scurt. Dacă nu se simt iubite încă din primele momente, dispar de parcă nici n-au existat vreodată.

Am făcut o mulțime de greșeli în viața asta. Aș vrea să-mi pot atribui și eu teoria că – fără greșelile alea n-aș fi fost omul care sunt acum – de parcă aș fi ajuns acum la vreun soi de desăvârșire și tot universul ar fi complotat să mă formeze un mare erou care va schimba istoria. E o prostie. Omul care sunt astăzi ar fi putut lua decizii mai bune în anumite momente, decizii care m-ar fi făcut un om mai bun decât sunt astăzi.  Dar bineînțeles, încăpățânarea, orgoliul, curiozitatea, nu se împacă niciodată cu matematica, previzibilitatea sau rutina așa că suntem rezultatul scânteilor dintre idealurile ratate și realitățile visate.

Am avut în viața asta și lucruri care mi-au ieșit poate mai bine decât dacă le-aș fi calculat dinainte. Destinul a ținut cu mine de multe ori. Au apărut oportunități la care nu mi-aș fi permis nici să visez, am fost implicat în proiecte care m-au copleșit și de multe ori am reușit să construiesc lucruri mult peste capacitățile mele.  Acum un an și jumătate îmi scriam pe hârtie cam ce-ar trebui să realizez până la 30 de ani.  Mai sunt mai bine de 4 ani pâna acolo și deja am bifat aproape tot.

Nu privesc des în urmă. Când privesc și-mi amintesc de prostiile pe care le-am făcut, nu devin abătut și nu-mi număr regretele. Când îmi amintesc de lucrurile care mi-au ieșit, nu mă bat satisfăcut pe umăr. Știu că fără ajutorul lui Dumnezeu nu prea ar fi ieșit mare brânză.  La prezent nu privesc mai niciodată. Prezentul se întâmplă și atât.  Cel mai des mă trezesc proiectând un viitor, studiind perspective, căutând sens sau știu eu…  construind vise.  Visele sunt frumoase și drumul către ele e întotdeauna un traseu mai bun decât bătaia vântului.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: