Despre familiarități nepermise

Sâmbătă dimineața, secretara cea nouă a facultății a ținut neaparat să-și arate importanța încercând să-mi interzică să intru la examen pentru că nu aveam o chitanță la mine. Am încercat să-i explic calm și politicos, folosind ”dumneavoastră”, ”vă rog” ș.a.m.d.  că nu am fost informat de o așa regulă în toții anii mei de studiu de acolo și atunci când am plătit taxa, o chitanță a rămas la facultate, una la mine, deci există în cadrul instituției o confirmare a plății și problema e de comunicare între departamente, în niciun caz la mine.  A insistat cu apelative de genul ”tu”, ”măi” sau ”băiatule”.  M-am simțit obligat de iritarea pe care mi-a provocat-o să-i întorc spatele lăsând-o să vorbească singură.

Tot sâmbătă, puțin mai târziu, eram într-unul din localurile în care mai obișnuiesc să merg. Când am vrut să cer nota, m-am uitat spre un chelner, destul de discret (zic eu) la care acesta de la o distanță de vreo cinci metri a simțit nevoia să mă întrebe cu o voce destul de gălăgioasă și distrată ”ce te uiți așa disperat la mine?”.  Bineînțeles că m-a bufnit râsul și am reușit într-un final printre hohotele de râs și nedumerirea lui privitoare la atitudinea noastră să-i cer nota.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: