Un loc de liniște

MIZANTRÓP ~i m. –  Persoană cu caracter sumbru, care preferă singurătatea, evitând contactul cu societatea. /<fr. misanthrope

Există o cruce care începe de undeva din adolescență, care privită din afară pare un gen de melancolie sau depresie. De fapt e sentimentul ăla de singurătate, sentimentul când prietenii nu mai sunt de-ajuns, când ciocolata nu-și mai face efectul și rămâi doar tu, cărțile tale și muzica ta. Abia atunci înțelegi că singurătatea nu-i o cruce, ci e singurul loc în care îl descoperi pe Dumnezeu și te găsești pe tine.

Un loc de liniște

O scenă întunecată, prăfuită, cu un pian de concert vechi. Pe pian e așezată o biblie neagră cu coperți din piele, iar lângă ea niște hârtii îngălbenite de timp și un stilou care seamănă cu o pană de gâscoi. Podeaua e ruptă în multe locuri și scârțâie grozav, iar pe cortinele gri se văd păianjeni care și-au făcut casa din ce a fost odata o sală de spectacole. Nu e mare sala. Are cam 1000 de locuri, însă nici un loc nu e ocupat. Sala e complet goală. Singurul loc luminat de niște lumânări subțiri și galbene, ca alea de se cumpără la intrarea în biserică, e bucățica de scenă pe care stă pianul. Ultimul spectacol a fost pe vremea când femeile se boiau excesiv, iar bărbații le întindeau mâna elegant când se urcau în șaretele sau în birjele cu vizitii care nu simțeau nevoia să facă conversație ieftină în speranța unui bacșiș mai mare. De atunci n-a mai fost nimeni aici. Ecoul unei singure respirații trădează o liniște ascunsă de zeci de ani.

Mă aflu acolo pe ascuns. N-ar fi trebuit. Nimeni n-are voie acolo. Clădirea stă să cadă, însă pustietatea și degradarea ei îi fac farmecul. Mă așez frumos pe taburetul din fața pianului și apăs cu frică o clapă a pianului. Continui cu încă una și încă una… Nu știu ce cânt. E o muzică, lină, ușoară, apoi ma revolt și am un acces de mânie pe clapele pianului combinând clapele de jos, agresive, barbare chiar cu disonanțe ale clapelor de sus, grave și stridente. După ce mă descarc, las un moment de liniște și continui lin cu o muzică ce rezolvă tot conflictul ăsta dintre emoție și intelect. La final, sufletul se ridică în picioare și mă aplaudă implorându-mă parcă să rămân acolo și să cânt.  Mă așez pe marginea scenei și privesc în sală mulțumit. Știu că e acolo. Mi-e de-ajuns.

Pentru unii singurătatea e cel mai mare dușman, e un loc al suferinței. Unii au nevoie de zgomotul mașinilor turbate, de forfota din autobuzele îmbâcsite cu oameni sau de un telefon care să vibreze o speranță a oricărei mici umbre de comunicare cu cineva.

Pe mine oamenii mă distrag. Când ies, nu ies pentru mine. Când sun, nu sun pentru mine. Când vorbesc, nu vorbesc pentru mine. Pentru mine există o biblie și un pian. Atât.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: