Sol diez

Posted on Updated on

De ceva timp nu-mi mai găsesc cuvintele pentru articole noi, însă pentru a scoate o mână la suprafaţă în semn că nu m-am înecat încă, am căutat un articol vechi, un draft care n-a văzut publicul până acum. E puţin pueril poate, e un articol care a aşteptat momentul potrivit să iasă la lumină.  Poate ăsta e momentul.

Aveam vreo 11-12 ani cred. Eram undeva într-o biserică cu unul din prietenii mei cei mai buni.  Urma să cântăm. Înainte de program, repetiţie, ca de obicei. Îmi cere să-i dau la pian o gama cu un semiton mai sus decât normalul.  Ii spun că-i dau cu un ton, pentru că mi-e greu să cânt în Sol diez.  S-a uitat la mine mirat şi am văzut în ochii lui ceva între dezamăgire şi bucurie.  Ştia şi el să cânte la pian, însa până în momentul ăla considera că sunt mai bun decât el, că le ştiu pe toate. Mi-a găsit Sol diezul la care nu eram bun şi ăla a fost momentul din care s-a schimbat complet atitudinea lui faţă de mine. Nu mai eram Ionuţ care ştia să cânte Fur Elise la pian, nu mai contau Sonatinele, Fuga lui Bach, nu mai conta că foloseam pedala de Sustain (lucru mare pe vremea aia), era Sol Diezul ăla cu care el se descurca şi eu nu.  De atunci s-a născut o mică tensiune între noi, din cauza unei concurenţe prosteşti, unui sol diez nenorocit.  Am rămas prieteni  şi suntem şi acum, însă întotdeauna a existat un Sol Diez care ne-a ţinut la o oarecare distanţă. Mi-am dat seama că niciodata, dar absolut niciodata nu trebuie să-ţi faci prieten foarte bun pe cineva care şi-a facut pasiunea numărul 1 din pasiunea ta numărul 1.

Nu cred în prietenia dintre doi baieti care iubesc aceeaşi fată, dintre doi oameni care cântă la acelaşi instrument, separat,  aceluiaşi public, dintre doi antreprenori care produc acelasi lucru pentru aceiasi clienti.  Întotdeauna se naşte o concurenţă care va face pe unul să se simtă mai prejos şi pe celălalt mai sus; întotdeauna fiecare va căuta să fie mai bun decât celălalt şi vor face pe absolut toţi oamenii din jur niste arbitri ai concurenţei lor. Am încercat să mă feresc de concurenţa asta, pentru că in fond e o problema stupida a unei mândrii şi al unui egoism, însa cel mai uşor mă feresc de concurenta dintre prieteni, pur şi simplu nefăcându-mi prieteni care mi-ar putea fi concurenti sau care au un caracter mult prea competitiv pentru a lăsa loc unei prietenii.

Mi-e mult mai uşor să accept diferenţele dintre mine şi prietenii mei, decât asemănările dintre noi, pentru că niciodată nu mi-a plăcut să fiu confundat sau comparat.

3 thoughts on “Sol diez

    petruburac said:
    Iunie 6, 2011 la 8:51 am

    Cred ca acest articol era bun oricand, deci e foarte bine ca l-ai scos chiar si acum de la pastrare.

    Un gand: ca si crestin cred ca dispare posibilitatea unei concurente daca ne lasam provocati de creativitatea lui Dumnezeu, daca venim la El si zicem: Doamne ce ai nou pentru mine? in loc de a zice: Ce pot face mai bine ca persoana x? Oare cand il voi depasi?

    Niros said:
    Iunie 6, 2011 la 7:35 pm

    Concurenta intre prieteni e bună: se creează conflicte, se declanşează dorinţa de auto-motivare si auto-imbunătăţire, poate si un pic de agresivitate fizică, chiar război daca e necesar ,haos, ceva ură pe acolo…..
    Deci, concurenţa între prieteni este folositoare, căci altfel am trăi intr-o lume banală, plictisitoare.
    Dumnezeu ne-a facut sa râvnim la măreţie, să fim mai capabili, mai deştepţi şi mai puernici decât apropiaţii noştri, să-i depăşim pe toţi ceilalţi (exemplu: cursă de Formula 1, co-echipierii sunt amici dar şi rivali = un show pe cinste pentru spectatori).
    Mda, cam asta e parerea mea despre prietenie, printre multe altele.

    DC said:
    Iunie 7, 2011 la 6:51 am

    Este cel mai bun articol de pana acum…
    O singura remarca: Se intampla rar sa se strice o prietenie pt o fata….vorba aia, lac sa fie….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s