Ştiinţă

Am rămas cumva blocat de la articolul trecut.  Mi-e frică de nesiguranţă, însă îmi dau seama că tocmai nesiguranţa asta aduce mobilitate.  În fiecare din anii de şcoală am avut în clasă brânza aia bună pusă în burduf de câine. Şi nu vorbesc despre mine de data asta.
În clasele 1-4 era Cuş, care o alerga pe învăţătoare în toată clasa, iar odată când învăţătoarea a vrut să-l pocnească, el a scos stiloul la înaintare, iar tanti a pocnit stiloul, rupându-şi unghia.
În 5-8 erau mai mulţi – Unul din ei era Ionuţ. Biroul directorului era a doua lui casă.  Nu prea mai aveau nici un efect ameninţările cu exmatriculatul, nici măcar când profa de desen a chemat poliţia, pentru că se zvonea că Ionuţ şi nişte prieteni i-au luat trabantul şi l-au aruncat într-un buncăr de gunoi, tot nu s-a liniştit.
În liceu, Doca, fiind în conflict deschis cu diriga şi ştiind de slăbiciunea ei pentru confiscarea telefoanelor mobile, face rost de un telefon din primele generaţii, cu antenă şi clapetă şi işi pune ceasul să sune în oră. Diriga mulţumită îi spune să aducă telefonul pe catedră, iar Doca ispăşit îi duce animaluţul cu clapeta desfăcută şi antena scoasă. Bineînţeles că n-a încăput în poşeta profei şi a plecat cu el aşa în cancelarie.

Nu pe prostioarele astea vreau să pun accentul. Le-am făcut toţi la vremea lor – unii mai mult, alţii mai puţin. Ce aveau în comun băieţii ăştia trei e că deşi nu învăţau bine, îşi permiteau mai tot timpul să fie simpatici din punctul nostru de vedere, şmecheri din punctul altora, iar când destui se aşteptau să ajungă nişte epave sociale, uite că n-au ajuns. Mulţi şi-au dorit să îi vadă terminaţi, din invidie pentru lipsa lor de stres şi pentru modul în care au tratat şcoala. Au aşteptat să crească, să poată da exemple negative din ei .. că – uite, ce-o să ajungeţi dacă faceţi ca ei – . Oamenii ăia care au aşteptat căderea prietenilor mei au rămas dezamăgiţi. N-au ştiut că în viaţă nu cantitatea de informaţie te ajută, nu cei 20 de metri cubi de cursuri învăţate pe de rost or să te scoată din r*h*t. Aşa-i în viaţă. Unii ştiu să construiască maşini şi merg la muncă pe jos. Alţii nu ştiu nici să le conducă şi de-asta îşi angajează şofer.
Ştiinţa de a învăţa să te descurci nu se predă la şcoală şi poate de-asta-i aşa de importantă.

Anunțuri

4 responses to “Ştiinţă

  • cegasi

    ce spui tu este mai degraba teribilism infantil a unor pusti/ adolescenti care incearca sa impresioneze/ sperie pe unii profesori fara tact pedagogic si lipsiti complet de talent „dascalicesc”, dar in niciun caz asta nu vad sa insemne stiinta de a te descurca in viata…nu a te pune la mintea prostului inseamna sa te descurci in viata…Si chiar daca ai sa spui ca si in articol ca nu pe exemplele astea ai vrut sa pui accentul,…..eu totusi astfel vad lucrurile….:)

    • ionut andrisan

      vezi, privesti putin la suprafata – actiunile lor pot parea intradevar imature, le poti pune pe nevoia de atentie intr-o perioada in care abia iti rezolvi complexele de personalitate si in care originalitatea da autoritate, insa modul in care ei tratau lucrurile – asta-i face diferiti. Eu am vazut in actiunile lor curaj, am vazut disponibilitatea de a lupta indiferent de consecinte si i-am vazut stand in picioare si luandu-si palme pentru actiunile lor – in picioare -> nu cu fruntea plecata. Acum ia atitudinea asta si pune-o pe o minte ceva mai matura – elimina motivele copilaresti si complexele si spune-mi ca nu rezulta ceva mai mult succes decat in cazul unui elev cu lentile duble… Spun si eu..

    • Ovidiu G

      Asta trebuie sa fie ceva profesor 😛
      Foarte bine punctat, John, eu sunt unul dintre cazurile alea. Mi se repeta la nesfarsit: „ce-ai sa faci cand iti iei job? cum te vei descurca in viata?”
      Ce nu pot intelege profesorii e ca dezinteresul nostru total pentru scoala nu este sablon pentru viitoare locuri de munca sau oportunitati. E doar dezinteres bine motivat. Eu daca as fi terminat scoala in clasa a 10a as fi fost in acelasi loc azi, cu acelasi job si aceleasi interese. Si, desigur, aceeasi seriozitate la job. Lucrurile se schimba cu fiecare generatie, mentalitatea profesorilor nu.

      • cegasi

        altii au spus mai interesant ce ziceti voi…

        Dar daca la varsta aceea de pana la 18 ani cineva poate depasi atat de usor limita bunului simt, si ramane cu aceeasi mentalitate si la peste 25 de ani, dati-mi voie sa ma indoiesc de succesul in viata a acestora…Sigur, vorbesc din prisma unui profesor care n-a avut parte de astfel de elevi poate si care are o relatie super tare cu elevii, fara falsa modestie…..Dar nu pot fi de acord ca un elev mai „curajos si teribil” este un exemplu pentru succesul de mai tarziu. Parere de prof…asa-i! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: