Ce vreau sa ma fac cand cresc mare

Nu ştiu ce de m-am simţit încurajat când mi-a zis Ovidiu că el e om normal. N-are vreun talent special şi nu-i vreun geniu al ingineriei.  Mi-era ciudă că ştiam oameni din orice domeniu care erau mai buni decât aş fi putut eu fi vreodată. Adică la ce bun să profesezi un lucru dacă n-ai să fii cel mai bun în domeniul ăla, nu?  Ei bine, nu!

Am lucrat pe şantier mulţi ani.  N-am fost niciodată cel mai bun nici la spart temelii, nici la tencuit, nici la pus faianţă, nici la zidit sau făcut cofraguri. Întotdeauna exista meseriaşul ăla care venea cu o idee mai bună şi care avea tot timpul ceva ce să mă înveţe.  Am făcut înstalaţii electrice şi acolo s-a întâmplat acelaşi lucru.  Era nenea Cornel care, când îl rugam să-mi explice câte ceva, mă pierdea în termeni.  Am cântat. Cântam atât timp cât ştiam că nu apare Daniel în zonă. Când apărea el, nu mai ştiam să cânt. Oricât de mult aş fi ştiut, el se încălzea cu cele mai complicate piese pe care le ştiam eu. Am venit în Bucureşti şi am început facultatea. Am început două facultăţi nu pentru că sunt un geniu, ci pentru că n-am nici cea mai mică idee despre ce vreau să fac în viaţa asta. Până in septembrie 2008 voiam să dau la economie şi psihologie. În octombrie m-am înscris la drept şi psihologie.  M-am gândit să mă fac jurist. M-am răzgândit şi am spus că avocat ar fi mai frumos. Degeaba, că tot procuratura e mai tare. Poi dacă tot vreau să fiu tare în domeniu, mai bine tind spre judecătorie.  Am observat că şi munca de inspector HR e faină câteodată şi m-am gândit la varianta să rămân inspector.  Am studiat ceva mai multă psihologie decât s-a cerut la şcoală şi am spus că gata – sigur mă fac psiholog. Când mi-am dat seama că s-ar putea să fac foame cu psihologia, am spus că-mi deschid afacere. Am deschis firmă cu Tibi şi Ovidiu şi ne-am apucat şi de web development / design. Bani ies, dar sincer, nu prea îmi place munca asta. M-am implicat în Lyoness şi am văzut ca se pot face bani frumoşi din muncă de lobby sau cum se cheamă ce fac acolo.  Gabi mi-a spus că atunci când îşi deschide agenţie de publicitate mă ia şi pe mine în agenţia lui şi bineînţeles că am spus că mă apuc să învăţ marketing.  Bogdan mi-a spus că pot ajunge cu ceva efort în Bruxelles la Parlamentul European. Am spus că asta-i – mă pregătesc pentru Parlament. Cândva am fost şi vicepreşedinte la tineret într-un partid şi m-am gândit şi la varianta să mă bag în politică. Aa, uitasem. Mi-am depus mai demult actele la o universitate din Australia, care m-a acceptat şi mă aşteptau. N-am reuşit să fac rost de bani în timp util şi nu m-am mai dus. Mi s-a propus în mai multe rânduri să scriu pentru bani. În general nu prea am acceptat, deşi ideea nu mi-a displăcut.

Am fost întotdeauna invidios pe oamenii care au mers direct la ţintă şi au ştiut întotdeauna la ce aspiră. Medicina, arhitectură, muzică, poliţie, inginerie..

Cât am fost mic, n-am ştiut ce vreau să mă fac când cresc mare. Exact asta am ajuns.

Am 22 de ani, anul ăsta termin prima facultate şi încă n-am nici cea mai mică idee despre ce vreau de la viaţă; sau despre ce vrea viaţa de la mine.

Eu şi câte alte milioane?

Anunțuri

5 responses to “Ce vreau sa ma fac cand cresc mare

  • Ovidiu

    I: Ce vrei sa te faci cand vei fi mare?
    R: Mare.

    nu e deja o prea mare realizare? Timpul ti le ofera pe toate: santier, instalatii, muzica, poezie, pictura etc.. Poate nu esti cel mai bun…intrebarea e…Cat de tare te-ai implicat in ce ai facut? NU conteaza cat de bine o faci; ci cu cata daruire!

    P.S. Frumusetea vetii e in simplitatea lucrurilor!

  • Niros

    Mai adauga inca o persoana la milionul ala de „rataciti” :))
    Je.

  • liviu

    Pai..daca ai atatea optiuni…si posibilitati…si talente..grupeaza-le.
    Sa zicem ca alegi un job permanent de avocat, jurist…sau psiholog, pedagod sau profesor.
    Cu banii castigati poti sa ii investesti intr-o afacere gen webdesign la care sa aduci doar banii si eventual idei, nu si munca efectiva.
    Apoi in timpul liber poti sa canti, sa participi la cercuri artistice
    Si asa poate le impaci pe toate si ai si satisfactii.
    Si sa stii ca intotdeauna exista cineva mai bun ca tine intr-un anumti domeniu..depinde la ce arie te referi.
    Poate ca intr-un cerc al tau de cunostinte esti cel mai bun, cel mai talentat…ar trebui sa fie suficient.
    Raspunsul cu ce vrea viata de la tine s-ar putea sa il astepti toata viata.
    Raspunsul cu ce vrei tu de la viata s-ar putea sa afli imediat, in functie de nevoile imediate

  • betuel hreniuc

    ba aproape esti ca o multifunctionala ;))

  • Ştiinţă « Biscuim Măria Ta!

    […] rămas cumva blocat de la articolul trecut.  Mi-e frică de nesiguranţă, însă îmi dau seama că tocmai nesiguranţa asta aduce […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: