Ii cerem prea mult

Nu există zi de la bunul Dumnezeu în care să nu aud oameni care se plâng de munca lor.  Nu ştiu de ce există impresia asta generală că fiecare are o treabă care implică stres, o muncă grea de mare responsabilitate, când de fapt realitatea e cu totul alta.   Problemele cu care se confruntă angajaţii de cele mai multe ori au soluţii simple care implică în cel mai rău caz un dram de efort intelectual, puţină muncă şi ceva răbdare. Atât.

Eşti lucrător comercial (vânzător mai pe româneşte) –  dai bună ziua-> scanezi produsele->iei banii->dai restul-> urezi omului o zi buna.    Foarte complicat.

Eşti funcţionar: dai bună ziua-> asculţi solicitarea omului-> umbli puţin în baza de date-> dai un răspuns care se găseşte în mod sigur în cele maxim 100 de pagini de informaţii pe care ar trebui să le deţii -> dai un print la o hârtie dacă e nevoie -> urezi omului o zi buna.  Trebuie studii superioare.

Eşti secretară -> răspunzi la telefoane, faci cafea, faci niste programări, traduci niste documente, afli nişte informaţii. Prea mult stres.

Lista poate continua mult. Dacă suntem sinceri cu noi înşine, în general munca asta de stat pe scaun nu-i aşa complicată.  Nu-ţi trebuie abilităţi de superman să ştii să lucrezi cu o bază de date, să te descurci cu o limbă străină, să cauţi nişte informaţii, să trimiţi un email cu titlu şi formulă de adresare şi bineînţeles să stii să faci documentare pentru domeniul tău.   Problema e de disponibilitate.  Întotdeauna există scuze de genul: „pentru banii pe care-i primesc, deja fac prea mult” , „nu ţine de meseria mea” , „nu ştiu” , „nu se poate” , „lasă că merge şi aşa”, „sunt supra-solicitat” etc.  Mi-e aproape silă când văd muncă făcută maxim de prost,  când trebuie să dai telefon de 5 ori să pui omul să-şi facă treaba lui, când văd că omul preferă să se chinuie un an de zile cu un lucru pentru că îi e lene să găsească o soluţie de optimizare.

Sper să se aprobe cât mai repede noul Cod al Muncii care dă voie concedierea pentru „necorespundere profesională”. Poate oamenii se mai responsabilizează.

Este o scenă în filmul „Extract” când managerul de producţie urmăreşte împreună cu patronul firmei un stivuitorist care tocmai răsturnase o grămadă de cutii. Replica managerului e una care pur şi simplu m-a fascinat:
„Uită-te la el. Toată cariera lui se reduce la a conduce un stivuitor; şi poate te-ai gândi ca ar vrea să şi înveţe cum se face asta. În nici un caz. Îi cerem prea mult.”

Anunțuri

11 responses to “Ii cerem prea mult

  • Iuli

    Da’ stie poporul roman sa faca altceva in afara de a se plange macar o data in zi de ceva??!! Personal, m-am saturat de teatrul colegilor ( majoritatea trecuti de 40 ani) la locul de munca… astept sa ajung si eu acolo, poate exista o explicatie… pana atunci Doamne ajuta-mi sa nu-mi pierd cumpatul! 🙂

    • petruburac

      In atitudinea ta ti-as raspunde cu o simpla intrebare: ”Dar stie, Iuli romanul, altceva decat sa se planga de poporul roman???”

      Parca ai crede stupizenia ca romanii au o gena defecta ce produce lene si lacomie!!!
      Nu, Iuli! Fiecare om e om. Fiecare om are in el infectia cu lene si lacomie, depinde cum si cu ce se raporteaza la aceasta infectie.

      Unii (vezi nemtii) ii dau bice cu disciplina si disciplinare si astfel lenea ramane cuminte intr-un colt pentru destula vreme. Totusi problema nu e solutionata, desi strazile-s curate si piesa bine finisata. Samanta de lene a ramas si cum gaseste ocazia cum rasare bucuroasa.

      Solutia este Isus Hristos, care transforma mintea si naste o viata noua.
      A fost si la romani: vezi aparitia Oastei Domnului, aparitia primilor crestini protestanti/neoprotestanti, vezi miscarile de reforma…

      Si raspuns lui Ionut:
      1. Normal ca se cere prea mult acolo unde se investeste prea putin. Faci un interviu bun, o selectie buna, angajez un om potrivit. Dupa ce l-ai angajat te ocupi de progresul lui: Il inveti, il verifici, il corectezi si te ocupi atent de mediul in care faci aceste investitii.
      2. Spiritual, adica adevarul: Normal ca se cere prea mult de la un om mort. Cum vrei mortul sa se bucure de viata? Adu-l la viata si o sa o traiasca!

  • Corneliu

    Partea naspa e ca, de cand sunt in Bucuresti, mi-am umplut capul de vaicarelile altora, si cand ii auzi cum te streseaza cu plasul lor, parca te fac toti sa te simti ca tu nu faci suficient, nu lucrezi cat ei, nu muncesti la fel de greu ca ei etc. Si apare aici si o consideratie personala: ori eu nu muncesc suficient de MULT (!!!) ori trebuie sa invat sa ma lamentez ca toti mucosii astia. Ma tem ca m-am cam infectat si eu nitel cu atitudinea asta. Doamne, nu-mi lua mintile, ajuta-ma sa nu-mi pierd simtul echilibrului!!!

  • Zina

    Părerea mea este că totul porneste de la educaţie. De mici, copiii trebuie să fie învăţaţi să facă lucrurile temeinic, să-şi pună mintea la lucru şi să nu aştepte „asistenţă” de la alţii.

  • petruburac

    @Niros Credinta are legatura cu toate aspectele vietii. Religia nu prea. Religia e o coaja, un ambalaj. De destule ori ambalajul dezinformeaza sau minte, de asemenea de prea multe ori produsul din interior este expirat sau grav deteriorat desi ambalajul e perfect.

    Credinta produce faptele. Gradul de prezenta al credintei influenteaza gradul de calitatea al faptelor.

    Credinta in propriul eu produce si ea fapte, dar cele mai bune fapte rezulta dintr-o credinta puternica in Dumnezeu.

  • Niros

    @petruburac. Sincer, n-am inteles mai nimic din ce ai spus. Un singur lucru stiu legay de credinta : este relativa. In opinia mea, credinta nu prea are legatura cu performanta la serviciu sau la munca, in general. Exemple care sa confirme afirmatia mea sunt destule. Deci, cum sa influenteze credinta sau religia caliatatea muncii unui om ?

    • petruburac

      @Niros Credinta=Incredere in anumite lucruri sau persoane.

      Credinta adevărată, are intr-adevar valoare, este credinta in Dumnezeu, cel prezentat in Biblie.

      Perfomanta la serviciu este influentata clar de ce fel de credinta ai.

      Poti face o performanta ridicata daca ai credinta ca tu trebuie sa traiesti bine sau trebuie sa ai nume bun. Dar pentru aceasta performanta foarte usor renunti la a sprijini echipa sau firma si tragi foc doar la oala ta. Daca nu mai merge firma(decadere la care contribui prin nepasare) te muti la alta care e in top ca sa fii TU in top.

      De ce zic ca performanta bazata pe credinta in Dumnezeu este mai buna? Un om ascultator de Dumnezeu va munci bine dar nu egoist. El va cauta binele colegilor, echipei, firmei, orasului. Concurenta il motiveaza sa faca mai bine, dar nu sa le bage bete in roate.

      Credinta este setul de principii pe care iti este zidita increderea si taria de a actiona.
      Religiile sunt seturi de ritualuri.
      Doctrina unei religii este invatatura care explica ritualurile si raspunde la intrebarile spirituale.

  • ionut andrisan

    Petrica, stii ca-mi esti simpatic, dar tind sa fiu de acord cu Niros aici. Simtul raspunderii si seriozitatea nu vin o data cu crestinarea. Astea-s lucruri ce tin de caracter si caracterul ti-l formezi singur. Intr-adevar, o data cu credinta in Dumnezeu apare o motivatie in plus de a fi serios, muncitor etc, insa nu-i ca si cum toate astea vin la pachet.

    • Niros

      Deci daca apartin unei secte religioase care are una dintre doctrine de genul ” sa ne izolam de lumea exterioara si contemplam la propria existenta”, atunci eu nu o sa mai duc la munca ca asa imi zice credinta. Eo tampenie uriasa sa crezi ca numai Credinta, ea si unica, iti influenteaza modul de a munci intr-o firma. Deci daca am Credinta puternica, seful o sa-mi mareasca maine salariul ca sa pot plati chiria, mancarea si hainele in lumea asta ne-Credincioasa ??

  • vali suhan

    Intervin si eu putin. Sunt de acord cu petru burac. Aici nu este vorba de crestinare, nu are legatura cu apartenenta la o religie sau confesiune. Este vorba de credinta in esenta…nu e vorba doar de credinta in dumnezeu, desi ea are un rol central in formarea caracterului unei persoane, ci si de credinta in propria persoana, in lucrurile pe care ai putea sa le realizezi, in capacitatile tale. Pana la urma ce este credinta? Este incredere… in tine, in altii sau in Dumnezeu. Ca sa dam si un citat din Scripturi, „credinta este o incredere neclintita in lucrurile care nu se vad”. Ca sa parafrazam putin, nu ai ajuns la un anumit nivel, nu sti daca poti ajunge, dar ai credinta ca intr-o zi, mai devreme sau mai tarziu, vei ajunge. Asadar de la credinta in Dumnezeu, deriva si alte tipuri de credinta, avand ca rezultat succesul. Iar ca un exemplu cele mai mari rezultate le-au avut natiunile crestine, natiuni constituite ca fiind crestine, crestine prin constitutie (like U.S.A., cel putin in perioada e inceput si pana prin anii 70)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: