Ambitii

Cu câţiva anişori în urmă îi spuneam lui Vasile că mi-ar fi fost simpatică o fată anume.  S-a uitat cumva la mine şi mi-a spus să cobor pe pământ că fata aia e prea faină pentru mine.  Întotdeauna am apreciat la Vasile sinceritatea şi modul direct de a spune lucrurile.  Nu mă pronunţ asupra deznodământului, însă, să spunem că neîncrederea lui Vasile a fost combătută.

În momentul în care am plecat din Suceava, căţiva din băieţi au făcut pariu că nu voi rezista şi că în maxim 2 luni vin înapoi acasă.  Nu mă pronunţ asupra deznodământului, însă, să spunem că neîncrederea lor a fost cumva combătută.

Când îi spuneam Alinei că lucrez şi studiez, a crezut că vreau doar să mă laud.   Când a aflat Andrei ce lucrez, a avut un mic şoc. Îşi imagina că-s genul de băiat care sparg seminţe în faţa blocului.

Lumea încă reacţionează ciudat când aude asociat numele „Ionuţ” cu „resurse umane”.Oamenii încă râd ironic când le arăt unde ţintesc. E ca şi cum m-aş fi născut să am o viaţă mediocră.  Ce nu ştiu ei e că reacţiile lor îmi alimentează cumva ambiţiile.  Oamenii au tendinţa să mă perceapă aşa cum se percep pe ei. Dacă nu reuşesc să mă ridic la nivelul lor, atunci îi dezamăgesc. Daca încerc să realizez lucruri mari, n-am cum.  Nu-s în stare.

Şi dacă totuşi reuşesc?