De data asta nu scriu de pe scaunul confortabil de la biroul meu pe care-mi tin picioarele, ci scriu cu mainile aproape paralizate de la tarnacop si bicamer. Azi mi-am readus aminte cum era cand munceam cate o zi lumina pe santier. Acum nu mai am precizie la lovit cu ciocanul, nu mai am rezistenta la munca, indemanarea e praf si imaginatia lipseste cu desavarsire in lucrurile astea. Mi-e rusine sa spun ca dupa 10 ore de munca ma simt de parca as fi spart la dalta Everestul.
E aproape jumatatea vacantei. Am cheltuit deja mai multi bani decat imi planificasem pentru toata vacanta. Nu-i bai.
Voiam doar sa scriu ca inca n-am murit si ca am sa raspund la provocarile lasate de cristi si corneliu in scurt timp.
Mult spor!
Reclame
29 iulie 2010 at 10:46 pm
Mah, sa traiesti pana ne vedem…:)… Ca dupa orisicum ne vedem.
30 iulie 2010 at 7:45 am
Spor si tie ! 🙂
30 iulie 2010 at 1:14 pm
Ai grija de tine mai!E concediul tau, lasa tarnacopul putin!
30 iulie 2010 at 4:51 pm
Nu incurajati lenea, domnisoara!
30 iulie 2010 at 6:58 pm
:))…de fiecare data cand iti citesc…”capitolele vietii”…ma bine dispui..:)),,,foarte,,natural..:)..continua asa…DOMNUL SA ITI FIE DESFATAREA:)
2 august 2010 at 7:56 am
Las ca si biroul tot tarnacop e…doar ca loviturile sunt mai lente si mai agonizante. Vacanta placuta in continuare 🙂
3 august 2010 at 6:41 pm
tenchiu