Un fel de oportunitati

Pe cat de bucuros sunt cateodata de faptul ca m-am nascut barbat, pe atat de mult bag capul in pamant de rusine alte dati din cauza asta.  Am prietene frumoase; foarte frumoase; si asta le face tinte pentru baieti.  Imi povestea una din ele la un moment dat cum un amic de-al ei incerca intr-o conversatie sa o convinga ca el e baiatul potrivit pentru ea. Dupa ce ea i-a dat cu flit, la cateva zile, baiatul respectiv i-a facut cunostiinta prietenei mele cu logodnica lui.  O alta prietena imi povestea cum un nene cu foarte multi bani, mai multi decat as vrea eu vreodata sa am, dupa o discutie cu ea i-a oferit o suma mare de bani in schimbul a.. ceva.  Fata i-a dat cu flit imediat constienta fiind ca nenea ala are acasa copii de-o varsta cu ea.    Astea par exceptii, cu toate ca-s cam multe exceptii de genul asta.

Mai e varianta aia mai comuna.   Stiu ca are prietena de vreo 4-5 luni cel putin.  Merg cu el pe strada si ii suna telefonul. In nici 3 minute se naste un flirt de-ala, in nici 5 minute se stabileste o intalnire.  Ma uit mirat la el si il intreb daca nu mai vorbeste cu prietena lui. Imi spune ca vorbeste, dar ce, asta nu inseamna ca nu trebuie sa fie deschis pentru noi oportunitati.

Uite chestia asta cu oportunitatile n-o inteleg. Eu inteleg ca iti faci prietena pe cineva care iti place asa de mult incat esti convins ca ea e cea mai buna fata pe care ai putea s-o alegi vreodata si dupa ce ai ales, alte „oportunitati”, de orice fel, oricat de nevinovate, sar din schema. Chiar nu inteleg treaba asta cu – imi fac o prietena, apoi cunosc o fata mai misto, imi las prietena, vorbesc cu aia, apoi cunosc una care mi se pare si mai misto, o las si pe a doua si vorbesc cu ea, apoi pentru ca prima plange dupa mine, ma impac cu ea, insa raman deschis in continuare in caz ca apare ceva mai bun.  Mi se pare imaturitate, neseriozitate, instabilitate, nehotarare… spuneti-i cum vreti..

Ma simt ca un extraterestru cand scriu articolul asta din doua motive:
1- in general gandesc asa baietii care nu-s in stare sa-si aduca o fata langa ei si n-as zice ca-s chiar genul ala timid
2-intre oamenii normali ce zic eu e tampenie, e o chestie care ar trebui sa se intample undeva pe la 28-29 de ani cand te gandesti sa-ti atarni verigheta de deget, sa te asezi si tu la casa ta, in nici un caz acum, la 21 de ani cand ai asa multe „oportunitati”

Nu incercati sa justificati treaba cu oportunitatile.  Promit ca nu vreau sa inteleg.  Lasati-ma in inocenta mea.

Anunțuri

10 responses to “Un fel de oportunitati

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: