Doua scene

S-o luam de la inceput.   Scena 1:

Vineri seara eram cu Adi la un suc. In fata lui Adi, doi porumbei se uitau intr-o revista de rochii de mireasa. Da, ati ghicit, erau logoditi.  Baiatul foarte interesat de ce era in revista, fata cu ochii aiurea. Bine, nu aiurea, la Adi. Se uita, iar se uita, insista, baiatul o vede. Mai in gluma, mai in serios ii bune mana pe obrajori sa-i intoarca privirea la el. Ea se uita putin in revista, apoi iar la Adi. Baiatul se cu tensiunea-n vene la maxim ii spune pe un ton linistit totusi.. „Nu vrei sa uiti si la rochii?” – la care ea raspunde nervoasa „Auzi, tu nu-mi dictezi mie ce sa fac!”.

As face un comentariu, dar intai sa derulez si scena 2.

La metrou la Universitate. O doamna foarte draguta, foarte frumos imbracata astepta pe peron cu un copilas langa ea.  Copilasul alerga pe acolo, ea nici nu-l baga in seama. La un moment se duce baietelul pe scarile rulante si incepu sa se joace pe acolo.  Mamica lui draguta nici macar nu intorsese capul sa-l supravegheze putin. Se lasa copilasul prins de multime pe scari si dupa ce urca putin incerca disperat sa coboare pe scarile in miscare.. Se baga disperat printre oameni si cobori. Mama lui vazuse agitatia si striga la el sa vina mai repede langa ea. El vine ispasit, mama il apuca de o mana si ii zice – citez – ba handicapatule, ce-i cu teatrul asta care-l faci aici??  stai aici si nu te mai misca sa nu te pocnesc – am incheiat citatul.  Mi-a picat fata cu totul..

Vedeti cumva legatura? Sau continuitatea scenelor?  E nevoie sa zic morala sau e evidenta?   Apropo.. care-i morala din toata treaba asta?