Mi-a ramas in minte expresia asta din liceu. Studiam la romana o poezie de-a lui Arghezi si o aud pe profa cum zice „aici eul liric se adreseaza.. se adreseaza direct..(parca soptit) se adreseaza lui … lui Dumnezeu ..cum ar veni”. Mda.. lui Dumnezeu.. cum ar veni.
Daca ma apuc sa interpretez „Dumnezeu… cum ar veni” asta eu inteleg ceva de genul: stiti, eu am incercat sa evit cat am putut termenul asta.. mi-e rusine sa-l pronunt si de-asta-l zic in soapta.. Am vrut sa-l ocolesc.. sa-l inlocuiesc cu divinitate, sacru, forta cosmica.. orice altceva dar nu Dumnezeu.. Mi-e rusine, mi-e frica sa pronunt numele asta. N-am nici o problema in a vorbi despre Buddha, Mahomed, n-am nici o problema in a vorbi despre sutele de zei care-i au indienii.. insa cand vine vorba de Dumnezeu.. asta e si trebuie sa ramana un subiect tabu.. Soptim.. ne ferim.. evitam pe Dumnezeu cat putem..
De ce? Eu sunt convins ca in momentul in care o sa ai nevoie de Dumnezeu n-ai sa te mai ascunzi sub pat si o sa sopteasti Dumnezeu.. ci mai degraba o sa strigi in gura mare: Dumnezeeeeu!!
18 ianuarie 2010 at 11:09 am
amin ! :))
18 ianuarie 2010 at 11:17 am
cumva
18 ianuarie 2010 at 12:47 pm
Dap!
…cum ar veni
😀
18 ianuarie 2010 at 3:31 pm
fear of blasphemy ?:p
18 ianuarie 2010 at 3:53 pm
more like shame
18 ianuarie 2010 at 3:38 pm
DUMNEZEU!!!!!!!
El e Tatal meu!
19 ianuarie 2010 at 7:14 am
Profa prinsese timpurile lu’ tovarasu’. Atunci profesorii erau obligati sa combata religia.
11 februarie 2010 at 12:02 am
Am studiat anul trecut Adam si Eva de T. Arghezi!
Profa nu s-a silit prea tare sa spuna Dumnezeu, parea ca nici nu ii pasa, sau, sa zica ca e ceva divin.
In comentariile sale aparea ceva de genu „Dumnezeu avea chef de joaca, se plictisea singur plimbandu`se prin gradina Eden si a creat pe Adam si Eva ca sa se joace cu ei” drept pentru care capitolului din manual i s`a dat numele „Joc si joaca”.
Ce stupizenie!
Dumnezeu sa aiba mila!