Eram prin clasa a 9-a. Imi lipsea ceva ce toata lumea parea sa aiba: o bicicleta. De unde bani? Din alocatie de-abia imi plateam telefonul, vara inca nu venise ca sa muncesc, de la parinti n-am vrut sa cer, pentru ca stiam ca ar fi trebuit un efort considerabil. Aveam in minte foarte bine schitata bicicleta pe care o vreau: mountain bike albastru, cu 18 viteze, schimbator de-ala mulat pe coarne pe care-l invarteam de parca as fi accelerat la o motocicleta, scaun negru, roti cu janta de aluminiu, nelucioasa, frane BUNE, sa imi permit sa merg cu viteza fara riscuri foarte mari. Daca bani n-aveam, n-aveam de gand sa cer cuiva, n-aveam decat sa ma rog si sa visez.
Crescut in jurul bisericii de mic, m-am invatat sa fiu spiritual, si sa cred in Dumnezeu. Eram certat cu multe reguli nescrise ale bisericii – de genul purtat costum duminica la program, sa ascult doar melodii cu mesaj religios, etc, insa, nu eram certat cu Dumnezeu, si aveam o mica speranta ca daca ma rog, am o sansa la bicicleta aia. N-o vazusem decat in reviste. Asa ca, am inceput, in fiecare seara, urcam pe deal si ma rugam pentru bicicleta aia. I-am facut lui Dumnezeu foarte clar, ca ori imi da bicicleta exact cum vreau eu, ori ma lipsesc. Ma mai rugasem eu cand eram si mai mic pentru o bicicleta, si pentru ca nu i-am zis de care, mi-a dat un pegas antic. Acum, i-am facut clar – ori imi da cum vreau eu, ori ma lipsesc. O luna de zile, seara de seara, inainte sa ma bag in pat, plecam pe deal, si spuneam rugaciunea. Dupa luna asta, nenea Cornel, care are gradina mai sus de noi, vorbeste cu tata, si ii zice ca vrea sa-i facem gardul. Na, stau cu tata vreo saptamana la gardul ala, si la urma, normal plata. Nenea Cornel se intelese cu tata, fara sa stiu, la o bicicleta. Si cand ma cheama tata sa-mi iau banii, imi arata bicicleta. Exact aia albastra, cu schimbatoare exact cum voiam eu, cu piese shimano pe ea, cu jante de aluminiu, nelucioase, cu frane bune, cu 18 viteze. Nea Cornel o aduse din America, si era prea gras sa se dea pe ea.
Atunci am inteles: N-am ce vreau, ca mi-i mie lene sa cer o minune. Dumnezeu nu-i asa zgarcit.
imagine preluata de pe www.scrappyland.com
2 octombrie 2009 at 12:03 pm
Adevarat. Te-am vazut si cu bicicleta albastra si pe la biserica….:)
2 octombrie 2009 at 2:11 pm
hehe, cam asa e, Dumnezeu nu e zgarcit, trebuie doar sa stim cum sa cerem 😛
2 octombrie 2009 at 2:57 pm
Da ma vezi…da sa te rogi si tu pentru un pic de personalitate nu ai reusit…
2 octombrie 2009 at 3:05 pm
tu sa taci ba! :))
2 octombrie 2009 at 7:33 pm
Vai,ce surpriza mi-a facut si mie tata cu o bicicleta asemanatoare.Si acum o mai am si merge super bine.N-ar da-o pentru nimic in lume.Cred ca Doamne Doamne asculta el rugamintile noastre,acolo,printre atatea milioane de cereri.E totul legat de cum ceri:))
3 octombrie 2009 at 7:47 am
[…] * Neamtu’ – Official pissed off * Heat – Bancul zilei * Ionut Andrisan – O bicicleta albastra * Kaloo – Doua noi seriale la Hallmark * Lungu Alin – Un moment de respirooo * MadaManu […]
3 octombrie 2009 at 8:09 am
Wow , foarte frumoasa poveste si emotionanta in acelasi timp, adica destul de la sufletel 🙂
3 octombrie 2009 at 7:33 pm
Emoționantă povestioara ta.
Bicicletă am avut și eu la țară încă de prin clasa a 8-a, iar acum (a 11a) urmează să-mi iau în sfârșit și una la oraș.Scooter sau alte drăcenii de-ăstea nu vreau (trec direct la mașină când dau de carnet) dar bicicleta pe lângă faptul că e super extra ecologică te mai pune și pe mișcare.
6 octombrie 2009 at 10:52 am
[…] Va povesteam cateva zile in urma de bicicleta mea albastra. Ei bine, m-am gandit la ultimul lucru care l-am scris acolo(” Atunci am inteles: N-am ce […]
15 martie 2010 at 10:31 pm
tre’ sa ai mare credinta cand te rogi, si vei primi 🙂