Descurca-te!

Cu temperamentul te nasti, insa caracterul ti-l formezi !
Aveam vreo 15 ani, si in pre-ajun de anul nou (30 dec) m-am gandit sa-l iau pe Leo, si sa-l duc in centru sa vada si el mascatii, si toate dansurile alea populare de pe acolo. Ne ducem noi, ne uitam putin pe acolo, si Leo vede ceva mai incolo un tobogan. Normal ! Vrea si el ! Ce sa-i fac, il duc acolo. Tare de treaba a fost primaria ca s-a gandit si la cei mici, si le-a amenajat in centru un mic parculet. Era aproape perfect pentru ei, cu o miica exceptie. In loc de scari la tobogan, pusesera baietii niste trepte din fier-beton. Se da Leo de vreo 2 ori acolo, si a 3-a oara, aluneca pe un fier de-ala si cade, lovindu-si piramida nazala (adica undeva intre ochi). Vine la mine, avea zapada pe fata, si nu plangea. Atat imi zice : « Ionut, hai acasa ca nu mai vreau sa ma mai dau » Avea cam 4 ani pe atunci Leo. Ii dau gluga la o parte ca sa-l curat de zapada, si vad cum incepea sa-i curga sange de unde se lovise.. si incepuse sa-i curga sanatos. M-am speriat, mi-am pus pauza la panica si ma duc repede la 2 gardieni de pe acolo. Il vad aia pe Leo cu fata aproape plina de sange, eu speriat.. le zic sa sune la salvare, si ei… fara nici un stres imi zic.. bai baiatule, dar de ce n-ai avut grija de el ? Descurca-te… si pleaca. Intre timp lumea se adunase, insa normal, nimeni nu se oferea sa faca altceva in afara de privit. Il vad pe un tip cu telefonul la gat. El nu vazuse toata faza. Ma duc repede la el, il aveam pe Leo in brate, si ii cer telefonul. Sun la salvare, dar normal, sarbatori, colindatori.. cine sa raspunda ? Pentru ca nu raspunse nimeni la salvare, tipul ala, ma ia repede, imi cere numarul de acasa, si ma baga intr-un taxi. A fost tare de treaba. Eu eram inca in stare de soc. M-am dus cu Leo la urgente, si am actionat conform sistemului. Mi-au dat sa completez un teanc de hartii pana sa se uite macar la el. Completez in graba hartiile, si asistentele, fara nici un stres, cu o lejeritate iesita din comun, ma trimit cu Leo la ecograf. Ma duc acolo, stau la coada vreo 20 de minute. Ii face ecografia. Dupa aia, ma duc cu ecografia la asistente, si normal.. ma pun sa astept. Intre timp apar la spital mama si cu Tibi. In final vine un doctor, il ia pe Leo intr-o camera, il curata putin, isi pune ata in ac, si da sa-l coase. Eu vazusem déjà prea multe, si n-am mai avut curaj sa stau inauntru sa vad scena. Nu l-a anesteziat pentru ca era lovit la cap, si n-avea cum. Doctorul, in profesionalismul lui, s-a gandit ca daca tot il coase pe viu, sa-i rupa ata de vreo 3-4 ori. Atunci a fost un fel de lectie de la viata pentru mine. Am invatat cateva lucruri, si anume :
– niciodata oamenii care sunt datori sa te ajute, nu vor face nimic altceva decat sa te condamne
– oamenilor le place sa vada reality-showuri pe strada, si nu se baga niciodata « ca sa nu strice faza »
– cand ai nevoie de ajutor cere-l unuia care nu-i dator sa te ajute, e foarte probabil sa te ajute
– am invatat empatia, si de-atunci nu mai pot sta cu mainile in buzunar cand cineva are nevoie de mine
Au trecut vreo 6 ani de atunci, si tin sa multumesc baiatului care a incercat sa sune la salvare, care a sunat acasa, m-a dus la taxi, si cel mai important, m-a ajutat sa nu ma panichez, si pe langa el, multumesc si lui nenea taximetrist care m-a dus la spital chiar daca n-am avut bani sa-i dau. Banii care trebuiau sa-i dau lui, mi-i luase statul, sa plateasca gardienii aia 2 si sectia de urgente din spital.